20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

Un bolnav psihic din Lereşti a dat foc casei

S-a dat alarma, sâmbătă, în jurul prânzului, în comuna Lereşti, după ce casa unui localnic a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii câmpulungeni au intervenit cu promptitudine, reuşind să localizeze incendiul şi să evite propagarea acestuia la alte imobile din jur. Focul a fost stins după aproximativ o oră, pompierii având să constate că incendiul a fost provocat chiar de proprietarul casei.

Incendiul a fost semnalat în jurul orei 12.15, la circa 300 de metri de sediul Primăriei Lereşti, în gospodăria unui bărbat de 70 de ani. Două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au ajuns în scurt timp la faţa locului, forţele de intervenţie constatând că două din cele patru camere ale casei în care locuia bătrânul erau cuprinse de flăcări. Pompierii au reuşit să evacueze toate bunurile din celelalte două încăperi şi să împiedice propagarea focului. În incendiu au ars mobilierul, articole textile şi aparatura electrocasnică din camerele afectate. Din fericire, nu au fost victime. În urma verificărilor, pompierii au ajuns la concluzia că bărbatul, cunoscut cu probleme psihice, şi-a incendiat propria locuinţă. Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!