25/04/2025

Reţinut pentru că a încălcat ordinul de protecţie

Violenţa domestică este deja un mod de viaţă în România zilelor noastre doborâtă de criză şi de crizaţi. Aproape zilnic, televiziunile şi publicaţiile locale şi naţionale nu mai contenesc cu informaţii mirosind a sânge şi violenţă, condimentate din plin cu alcool, care-i ţin în priză pe românii care se hrănesc cu scandal. Zona Muscel se înscrie fără probleme în topul regiunilor în care violenţa domestică este la ea acasă. Recent, un oltean de 36 de ani, stabilit pe meleaguri muscelene, a fost reţinut de poliţişti după ce a încălcat ordinul de protecţie, apropiindu-se din nou de soţia sa şi lovind-o.

A mai încălcat şi alte interdicţii

Individul, originar din comuna Poboru, judeţul Olt, avea emis împotriva sa, de către Judecătoria Câmpulung, un ordin de protecţie, după ce ar fi lovit-o pe soţia sa, de care este despărţit, în fapt, provocându-i leziuni uşoare. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul ar fi încălcat şi anterior interdicţiile stabilite prin ordinul de protecţie, apropiindu-se de femeie, fără însă a o lovi. În baza celor constatate, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcare a ordinului de protecţie, conform Legii 217/2003, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, conform art. 199, raportat la art. 193, din Codul Penal. După administrarea probatoriului, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar în cursul zilei de vineri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Puţine dintre victimele violenţei domestice din Argeş cunosc faptul că la Câmpulung există un centru special unde se pot refugia în caz de nevoie, pentru a sta departe, cel puţin o perioadă, de persoanele care le-au provocat suferinţă. Este vorba despre Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei Familiale care funcţionează din anul 2008.

Sfaturi pentru victimele violenţei domestice

Deja nu mai este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la eveniment pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit. „Acasă” trebuie să fie locul în care ne simțim în siguranță, unde ne putem bucura de căldura sufletească și, ideal, iubire, indiferent cine locuiește în acel spațiu. Când asociem acest cuvânt cu „violența domestică”, deși aflată în contradicție, acest lucru face ca violența domestică să fie greu de identificat, de înțeles și mai ales, de pedepsit. Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima. Ce faceți dacă ați devenit o victimă? Conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate; sesizaţi Poliția, sub orice formă o puteți face; dacă vă simțiți în pericol din partea agresorului, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg de aici; cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.; nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta., se arată într-un comunicat de presă al IPJ Argeş. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!