27.7 C
Campulung Muscel
17/06/2024

CJ a aprobat angajarea a încă unui medic la Centrul Medico-Social Rucăr

Având în vedere că la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Rucăr s-au înregistrat cazuri de COVID-19 în rândul personalului medical, pentru suplimentarea personalului specializat, luni, 6 iulie, Consiliul Judeţean Argeş a convocat o şedinţă extraordinară. Desfăşurată on-line, consilierii judeţeni au aprobat proiectul prin care a fost actualizat statul de funcţii al acestei unităţi de asistenţă medică-socială, în vederea ocupării unui post vacant de medic primar. De fapt, prin actualizarea statului de funcţii s-a aprobat transformarea unui post vacant de medic specialist, specialitatea Medicină de Familie, în medic primar, specialitatea Medicină de Familie, în vederea ocupării.

„Am convocat această şedinţă în regim de urgenţă, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, avem, printre alte probleme, una mare, deosebită: U.A.M.S. Rucăr. Am fost săptămâna trecută, o parte din personal este contaminat şi lucrurile riscă să scape de sub control. Preventiv, vă rog să fiţi de acord să întărim U.A.M.S. Rucăr cu un cadru medical, în prima etapă. Este vorba despre acest proiect care înseamnă modificarea statului de funcţii la UAMS Rucăr.”, a transmis Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, în deschiderea şedinţei.

După ce consilierii judeţeni au aprobat schimbarea de la Rucăr, Dan Manu a transmis că, de săptămâna trecută, la Valea Iaşului, spitalul aflat în coordonarea Consiliului Judeţean, este 100% pe COVID, iar suspecţii nu vor mai trebui mutaţi după ce le vine confirmarea testelor, care se fac în cele trei laboratoare de genetică moleculară din judeţ, la Piteşti, Mioveni şi Câmpulung. 

De asemenea, a mai informat că secţia exterioară a Spitalului Judeţean a început să funcţioneze din 1 iulie, iar în cadrul Spitalului Judeţean, din Găvana, etajul 8, s-a transformat, în această perioadă, în Secţie Medicală II, pentru pacienţii care sunt în aşteptate, ca să nu mai fie nevoie să mai stea în corturi în curtea spitalului. „Începând din 6 iulie, toată infrastructura privind Secţia de Boli Infecţioase şi cu extinderea ei va putea fi funcţională. Doamne, ajută să nu avem nevoie! Este un moment foarte dificil, pentru că şi medicii au limitele lor. Capacitatea noastră de internare şi supraveghere a celor cu simptomatologie este destul de greoaie şi, bineînţeles, limitată la numărul de paturi. Din nefericire, nu sunt respectate toate recomandările care ne sunt transmise şi avem un număr mare de contaminaţi.”, a mai spus Dan Manu. Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!