Liberalii vor revocarea din funcție a Avocatului Poporului, care, așa cum susțin aceştia, și-a depășit atribuțiile legale. Renate Weber este criticată pentru că a contestat legea care impozitează pensiile speciale și pentru declanșarea mecanismului național privind prevenirea torturii în spitale.
În spațiul public sunt vehiculate două nume, cel al argeșeanului Cristian Diaconescu și a Anei Birchall, pentru Avocatul Poporului. De fel din Stâlpeni, Cristian Diaconescu este susținut de prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, care consideră că ar fi o variantă de luat în calcul pentru această funcție. ”Cei doi, atât Ana Birchall, cât și Cristian Diaconescu, în momente diferite ale istoriei, au făcut câteva gesturi care i-a făcut să fie considerați și să demonstreze că țin mai mult la drumul pro-european și pro-american al României și la funcționarea justiții decât la apartenența unui partid. Amândoi sunt persoane pro-americane convinse, foarte buni specialiști și oameni care nu vor face rabat de la ceea ce înseamnă valorile europene și atlantice.”, a declarat liberalul. În prezent, Cristian Diaconescu este prim-vicepreședinte PMP. În vârstă de 61 de ani, a fost vicepreședintele Senatului și ministru al Justiției în Guvernul Adrian Năastase (2004) și ministru de Externe în Guvernul Emil Boc 1 (2008-2009), din partea PSD. În ianuarie 2012, a fost numit ministru de Externe în Guvernul Emil Boc 2, de această dată din partea UNPR. A fost ministru de Externe în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. “E.M.”