Spitalul Orăşenesc Mioveni a fost inaugurat în 2019, iar construcţia lui s-a întins pe parcursul a trei ani şi jumătate, costând 68 de milioane de euro. La începutul acestui an, conducerea unităţii medicale a demarat procedurile în vederea punerii în funcţiune a spitalului la capacitate maximă, însă epidemia de coronavirus a dat toate planurile peste cap.
Nu a fost deschisă nici 50% din capacitatea spitalului
Spitalul se confruntă acum cu probleme financiare, care îngreunează desfăşurarea în condiţii optime a actului medical, şi există riscul ca activitatea să fie blocată. „Contractul cu CNAS este încă la nivelul anului trecut. Noi, în momentul în care doar ce începusem activitatea, așteptam cu înfrigurare intrarea în contract în această primăvară. Ne-a dat peste cap pandemia. Există un risc de blocare a activităţii, pentru că, în momentul de față, noi avem un număr mic de paturi în contract cu CNAS. Era numărul de paturi existent în spitalul vechi, care avea 139 de paturi, din care 114 în contract cu Casa, iar acum avem 250.”, explică Horia Trăilă, managerul Spitalului Orăşenesc Mioveni. Unitatea medicală a fost prevăzută cu 23 de secţii, însă, la ora actuală, sunt deschise doar două, iar concursurile de angajare pentru personalul medical au fost anulate din cauza epidemiei. “Eram în perioada de concurs, în care ni s-a anulat, din cauza stării de urgență. Practic, noi nu am deschis nici 50 la sută din capacitatea spitalului, din punct de vedere al personalului, nu este ocupat și nu funcționează. De exemplu, Cardiologia. Din cele noi, am deschis Chirurgia, Maternitatea, Neonatologia, pe care orașul Mioveni, în ultimii 20 de ani, nu le-a avut.”, afirmă primarul Ion Georgescu. Situaţia este disperată şi există temerea că s-ar putea să nu mai fie bani pentru continuarea activităţii. „Medicina este scumpă, iar medicina, mai ales pentru Boli Infecțioase și Terapie Intensivă, este foarte scumpă. Cheltuielile pe care le-am avut în față au fost cu multe zerouri.”, a subliniat managerul Horia Trăilă. „Salarizarea s-a majorat în 2019 și 2020, la începutul anului. Nu poți suporta. Normal, prin legea sănătății, salarizarea personalului medical trebuia să o asigure Casa de Asigurări, Primăria asigură absolut tot, fără salarizare.”, l-a completat primarul Georgescu.
Medicii improvizează pentru a trata pacienţii
Cadrele medicale sunt şi ele dezamăgite de situaţia în care se află spitalul şi spun că, dacă nu se vor luat urgent măsuri, se va ajunge la un colaps finaciar. „Partea financiară, practic, ne blochează activitatea, nemaiexistând posibilitatea achiziționării materialelor sanitare cu care, efectiv, să lucrăm la patul pacientului. Și achizițiile merg destul de greu din punctul acesta de vedere, cred că se ivesc, nu știu dacă neapărat blocaje, dar întârzieri în achiziționarea materialelor sanitare necesare. Neavând cu ce să achiziționezi materiale, practic nu poți să desfășori activitatea la patul pacientului, să-i faci tratamente. Nu credeam că se întâmplă, o vedeam așa, ca pe o instituție care nu are această problemă, dar s-a dovedit că nu există resursele acelea.”, susţine Ruxandra Şain, asistent coordonator ATI. „Este frustrant să ai un pacient în față, să ai cunoștințele necesare să-l ajuți și să nu ai banii necesari să îl ajuți. E destul de greu să le explici oamenilor acest lucru, pentru că nu este vina lor. Încercăm, cum s-a întâmplat, probabil, și-n ultimii ani, cum au făcut și colegii mei de dinainte, pe românește, să improvizăm, să ne descurcăm, să ne ocolim, dar n-o să țină la infinit. Fiind un spital la început, mai este nevoie de investiții pe partea de instrumentar.”, menţionează Marius Ilie, medic Chirurgie vasculară. „Simt foarte mult problemele de personal. S-a tot vorbit de problemele financiare. Problema mea cea mai importantă este resursa umană. S-au organizat concursuri pentru ocuparea posturilor, însă, pe starea de urgență, concursurile au fost suspendate și atunci am rămas cu personal foarte puțin. Este vorba, în mod special, de medici. Ne lipsesc medici pe specialități foarte importante, Anestezie și Terapie Intensivă, fără de care tot ce înseamnă secție chirurgicală funcționează foarte dificil sau spre imposibil.”, e de părere Adela Șerbănescu, director medical.
„E un spital măcinat de COVID, la propriu!”
Pe lângă problemele de ordin finaciar şi de personal existente, spitalul se confruntă şi cu o altă provocare: trebuie să trateze bolnavi infectaţi cu COVID-19, aşa cum au hotărât autorităţile la începutul pandemiei. Ştim cu toţii scandalul creat pe marginea acestui subiect, scandal care s-a lăsat cu demisia unor cadre medicale, inclusiv medici. Până la urmă, personalul a acceptat situaţia, iar autorităţile locale au amenajat o secţie de boli infecţioase într-o clădire de lângă spitalul nou. „E un spital măcinat de COVID, la propriu! Toți cei care am muncit asigurând suport pentru cei din față suntem foarte obosiți. N-am avut weekend-uri, n-am avut Paște, 1 Mai, s-a stat în spital, sincer, mai mult de 12 ore pe zi. Am pierdut medicul anestezist pe care îl aveam, singurul, ceea ce este o mare pierdere.”, spune Horia Trăilă.
„Toți cred că am fost speriați până la urmă. Nu pot să acuz pe nimeni că a plecat, până la urmă, fiecare om decide pentru viața lui, pentru sănătatea lui. Au fost colegi care s-au retras sau s-au dus în alte părți, unde a fost nevoie de ei.”, a precizat medicul Marius Ilie. Avându-se în vedere toate aceste probleme, autorităţile locale, în frunte cu primarul Ion Georgescu, au solicitat ajutor la Ministerul Sănătăţii, după ce demersurile la nivel judeţean nu au dat niciun rezultat. „Am vrut să văd la fața locului acest spital, o construcție deosebită, cu o dotare deosebită. În următoarea perioadă, voi face o analiză în vederea dării acestui spital în folosul argeșenilor.”, a declarat ministrul Nelu Tătaru. (sursa citatelor şi a imaginilor: DIGI 24, emisiunea “Pacient în România”, ediţia din 9 iunie 2020). Ama IVAN