6.3 C
Campulung Muscel
29/03/2024

În Argeș, 6% din absolvenții de gimnaziu nu s-au dus la Evaluarea Naţională

Absolvenții clasei a VIII-a au încheiat examenele de Evaluare Națională. Luni, 15 iunie, la proba de Limba și Literatura Română, în Argeș, au ajuns 5.132 de candidați, iar 319 nu s-au prezentat. Iar miercuri, 17 iunie, la Matematică au fost prezenți 5.122 de candidați, și 329 au absentat.Niciun elev nu a avut temperatura peste maximul admis, nu au fost cazuri de subiecte de rezervă  și nici candidați eliminați, examenele desfășurându-se fără incidente.

În premieră, conform comunicatului ISJ Argeș, numele și prenumele candidaților la examenele naționale vor fi publicate în format anonimat. Adică primele rezultate care vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14.00, vor fi în conformitate cu prevederile Regulamentului UE, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/45/CE (Regulamentul General Privind Protecția Datelor-RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Media celor două prove nu va mai fi afișată la școală, ci va fi aflată de fiecare elev în parte, prin intermediul unui cod. La finalul examenului de Matematică, elevii au primit un cod unic pe care îl vor putea accesa intrând pe site-ul Ministerului Educației pentru a vedea cum s-au descurcat.

Luni, după anunțarea notelor, nemulțumiții pot depune contestații, atât în format fizic, cât și electronic, în intervalul orar 16.00-19.00, iar marți, 23 iunie, între orele 8.00 și 12.00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun sau transmit electronic și o declarație tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie. “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!