18.5 C
Campulung Muscel
22/06/2024

Au început să se fure șuruburile parapeților drumului StoeneŞti-Dragoslavele

Faptul că în Muscel se fură orice, fără rețineri și cu mult tupeu, o dovedesc pozele postate pe Facebook de o localnică din Stoenești. Aceasta atrage atenția că încep să dispară piulițele picioarelor care susțin parapeții de protecție a noului drum asfaltat, care leagă Stoenești de Dragoslavele. Așa cum se prezintă situația, în curând, vor dispărea și parapeții de protecție de pe marginea drumului județean 725, punând astfel în pericol siguranța participanților la trafic. 

DJ 725 este o șosea importantă pentru trei județe, Argeș, Brașov și Dâmbovița, deoarece scurtează distanța rutieră spre Brașov și Târgoviște. După ce că asfaltarea lui a debutat după lungi așteptări, în 2015, istoria reabilitării lui este destul de lungă. Inițial, lucrările au fost finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 1), dar, după ce constructorul nu s-a ținut de treabă și după un an de judecată cu acesta, Consiliul Județean Argeș a repornit investiția cu fonduri proprii. Drept urmare, au fost asfaltați 3,8 kilometri de drum și au fost realizate rigole, podețe, parapeți, etc. Investiția a fost deosebită, în special datorită lucrărilor de artă, ziduri de sprijin, terasamente de pământ, terasamente de stâncă, șanțuri pereate, pereu de piatră la podețele existente.

”Una dintre calitățile românului este că-i strângător și, uite așa, cum mergea el pe drumul dintre Slobozia și Lunca Gârtii, a văzut șuruburile astea pe marginea drumului. Nu contează că sunt puse acolo cu un motiv și și-a zis că: “Poate mi-or trebui vreodată” și a purces la culesul lor…”, a descris situația pe Facebook Margi Ana Negrea.

După postarea apărută pe pagina ”Comuna Stoenești, Argeș”, au intervenit și alți localnici, unii mai serioși, alții mai glumeți. Ionel Ciurea s-a întrebat: ”Cum, în zonă, țigani nu aveți, diaspora nu prea are traseu pe acolo, cum, Doamne, iartă-mă, au dispărut? Mare minune!”. Popescu George a scris: ”A lăsat o piuliță, doar, poate, nu o cădea stâlpul până văd cei de la Primărie postarea voastră. Sau se uită doar la cele care critică?! Asta e o problemă gravă, trebuie să pună șaibe și piulițe și să sudeze capătul prezonului, să nu le mai fure gospodarii strângători din Valea Hotarului.” Adrian Ciobotaru a transmis: ”Dar și cei care au montat astfel de șuruburi, la lucrări publice, pic de minte nu au avut! Nu tu un antifurt, nu tu un blocator, măcar de ar fi spintecat capătul șurubului și să-i dea două lovituri de baros sau orice soluție relativ ușoară și ieftină.” Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!