2.1 C
Campulung Muscel
07/12/2024

Eliberarea din funcţie a noului manager al Spitalului Câmpulung ar fi o greşeală

Deşi are posibilitatea legală, primarul Ţâroiu încă nu s-a hotărât dacă să-l demită sau nu pe managerul Spitalului 

Parlamentul a încuviinţat miercuri, 20 mai, cu 372 de voturi „pentru” şi 37 „împotrivă”, Hotărârea de Guvern nr. 394 din 18 mai 2020, privind starea de alertă, în baza Legii nr. 55 din 15 mai 2020. Starea de alertă a fost instituită în România, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru limitarea extinderii pandemiei de coronavirus. Parlamentarii PSD au introdus mai multe amendamente, între care menţinerea prevederii privind numirea managerilor de spitale de către autorităţile locale (primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene) şi obligativitatea Guvernului de a acorda gratuit măşti persoanelor din familiile defavorizate.

Astfel, prin intrarea în vigoare a noilor prevederi, primarul Liviu Ţâroiu are toate pârghiile să-l demită pe managerul interimar al Spitalului Câmpulung, Andrei Aron, chiar dacă acesta a fost menţinut pe funcţie şi pe perioada stării de alertă, prin hotărâre a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru. Oricând, edilul Câmpulungului poate să emită o dispoziţie de repunere în funcţie a lui Nicolae Alexe, căruia i-a fost suspendat contractul de management pe 30 aprilie, pe perioada stării de urgenţă. Acesta din urmă poate fi demis de primar, cu care are încheiat un contract de management, doar după un an de mandat, după o evaluare adecvată.

Pentru a evita o polemică, primarul Liviu Ţâroiu nu-l demite încă pe managerul Spitalului Municipal, Andrei Aron. Deocamdată, a înaintat Ministerului Sănătăţii o adresă prin care a solicitat un punct de vedere vizavi de intrarea în vigoare a noilor amendamente ale Legii nr. 55 din 15 mai 2020.

„Nu am luat încă hotărârea. Fac o adresă la Minister (nr. Sănătăţii) să ia act de Legea care a intrat în vigoare ieri (n.r. 20 mai) şi să-şi spună poziţia vizavi de ordinele care l-a dat ministrul de numire şi de suspendare în starea de alertă. Aştept răspunsul şi după aceea iau o măsură. Nu fac dispoziţie până nu mi-e clar, eu consider că aşa ar trebui să fie. În baza legii care s-a publicat nu mai sunt spitalele la ei (nr. Ministerul Sănătăţii) şi sunt la noi, ar trebui să dea ordin de încetare. Dacă a dat un ordin de numire trebuie să-l suspende, că nu mai poate fi, că trebuie să-l dea primarul. Da, nu vreau să intru într-o polemică de asta, că eu mă duc să-l pun pe acesta, poimâine vine ordin că nu-i corect. M-am consultat şi eu cu Dan Manu, nici el nu a dat (nr. ordin de demitere), a dat un ordin dar pe posturi vacante. Nu-l pot nuni decât pe Alexe, că el e doar suspendat nu e demis. Pe perioada stării de urgenţă a fost suspendat, s-a prelungit cu starea de alertă, dar e suspendat nu e demis. Dacă e să-l demit, îl demit eu, când o să aibă un an de când a luat concursul, după ce-i fac evaluarea activităţii la un an şi, atunci pot să-l demit şi pot să numesc un interimar până la organizarea concursului.”, ne-a detaliat situaţia primarul Liviu Ţâroiu. Isabela FILIP

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!