Patrupedele n-au făcut, încă, victime în rândul oamenilor, dar au omorât un căţel
De o bună perioadă de timp, pe strada Izvor, din Câmpulung, pot fi văzuţi aproape zilnic, la ceas de seară, doi câini agresivi lăsaţi nesupravegheaţi de proprietarul acestora, care locuieşte în zonă. Câinii reprezintă un real pericol pentru localnici, dar şi alte persoane care trec pe-acolo, în condiţiile în care animalele ajung cu uşurinţă în stradă şi chiar în curţile oamenilor. Deocamdată nu au muşcat pe nimeni, însă, le-au căzut victime alţi câini de talie mică, unul fiind omorât la începutul acestei luni.
Seară de seară sunt lăsaţi liber pe stradă
Căţelul, unul de rasă, a aparţinut Mariei Cotescu care se teme acum şi pentru viaţa ei, după ce câinii agresivi i-au atacat gospodăria. „Mama mea este în vârstă, nu s-a întâmplat prima oară, dar acum, pe data de 5 mai, câinii unui vecin au intrat în curte, împingând poarta, şi i-au omorât căţelul. Are doi câini foarte agresivi și noaptea, după ora 21.00, le dă drumul. Problema este nu numai faptul că mi-a omorât câinele, dar mama mea este în vârstă, are un aparat auditiv, iar dacă în momentul acela ieșea în curte cred că era mâncată de acești doi câini. Nu este prima oară când se întâmplă, au mai intrat. Domnul doctor Zidaru a operat doi câini, i-au cusut în urma mușcăturilor rezultate de la câini ăștia doi. Noi suntem iubitori de animale, nu avem nimic cu animalele, dar nu ne înțelegem cu acești vecini. Le-am spus, domnule, ai curte mare, dă-le drumul pe rând, dar el continuă să ne ignore… Nu numai că nu discută cu noi, dar văd că și după data de 5 mai câinii ăștia, seară de seară, sunt lăsaţi liber pe stradă.”, ne-a declarat fiica doamnei Cotescu.
„Ce să fac, să aștept, s-o mănânce câinii pe mama în curte?”
Femeia intenţionează să sesizeze poliţia în speranţa că se vor lua măsurile de rigoare pentru a se evita pe viitor astfel de incidente. „Eu am făcut, în scris, o sesizare şi o voi trimite domnului comandant al poliției, bănuiesc, sincer, că nu are să se întâmple nimic, că nimeni n-o să-mi ia în seamă cererea mea, mai ales cum sunt vremurile acestea, să mă vait eu că mi-au omorât cățelul! Sincer, trăiesc în lumea asta și știu ce se întâmplă, dar, totuși, poate cineva îl mai ia la întrebări sau se mai întâmplă ceva… Sunt doi câini mari și asta era o cățelușă de rasă, una mică, efectiv a rupt-o în două, deci a intrat în curte și efectiv a rupt-o în două. Nu știu, îi ține legați într-o bucățică de lanț toată ziua, nu le-o fi dând să mănânce, dar faptul că seara sunt liberi pe stradă u e în regulă. Mie îmi este frică pentru mama mea pentru că, efectiv, au împins și i-au deschis poarta, au legat-o și cu o sârmă, sus, acolo, și au împins până au deschis-o. Fratele meu este în curtea de alături, dar, cum să vă spun, știți cum se întâmplă, că neu vrea să ne certăm cu vecinii, dar nu se poate așa ceva! Ce să fac, să aștept, s-o mănânce câinii pe mama în curte?! Nu este prima oară și nu înțelege omul acesta. Noi suntem iubitori de animale, avem și noi câini acasă, salvăm atâtea animale, dar nu se poate aşa ceva, câinii sunt agresivi pentru că și stăpânul e de vină. Are curte destul de mare unde ar putea să-i țină liberi seara, să-i supravegheze, dar nu să le dea drumul pe stradă, să intre la oameni în curţi. Nu știu, parcă e un făcut, numai în curtea asta a noastră trag să intre! Noi avem doi cățeluși mici și pe unul l-a omorât. Nu se poate așa ceva, chiar așteaptă să omoare un om pe stradă?!” se întreabă femeia. Oamenii care au locuinţe în apropierea se mai plâng că noaptea nu pot dormi din cauza câinilor care latră aproape încontinuu, dar şi de faptul că pe aici se joacă şi copiii lor, care pot deveni, foarte uşor, victimele acestor animale. Stăpânul acestor câini trebuie să fie mai responsabil şi să-i ţină departe de oameni, pentru a nu discuta pe viitor de eventuale victime în rândul acestora. Ama IVAN