Primăria Piteşti a început lucrările de amenajare a terenului de sport de pe strada Florilor, din apropierea Şcolii „Marin Preda”. După câştigarea în instanţă a suprafeţei, s-a luat decizia reamenajării bazei sportive prin crearea unui teren de sport multifuncţional pentru mini fotbal, tenis de câmp, baschet şi handbal. Cei circa 1.000 mp vor fi acoperiţi cu un covor cauciucat, cu şase straturi de vopsea acrilică. Baza sportivă, care se va desfăşura pe aproape două mii de metri pătraţi, va beneficia de iluminat nocturn, plasă de protecţie şi de două tribune a câte 30 de locuri pentru spectatori. În jurul terenului vor fi amenajate alei pietonale şi se va realiza împrejmuirea cu gard înalt de 2,20 metri. Este prevăzută amenajarea unui spaţiu verde în sectorul nordic al străzii Florilor, prin lucrări de semănare gazon şi plantare de arbori.