30 aprilie 2020 a fost ultima zi ca ofiţer activ al Armatei României pentru locotenent-colonelul Gabriel Biţă, a cărui activitate militară a fost strâns legată de Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung. Fost ofiţer de relaţii cu publicul şi şef al Operaţiilor şi Instrucţiei în cadrul unităţii muscelene, lt.col. Gabriel Biţă a fost trecut în retragere, încheind astfel o deosebită carieră de ofiţer, care numără 25 de ani de serviciu militar în structuri importante ale Armatei României. Născut în comuna Schitu Goleşti, în urmă cu 48 de ani, Gabriel Biţă s-a făcut remarcat nu numai printr-o prodigioasa activitate militară, ci şi prin faptul ca a fost un susţinător al promovării şi al apelurilor la neuitare, ce i-au avut ca protagonişti pe eroii şi veteranii de război din Muscel.
Putem spune că, timp de 33 de ani, Gabriel Biţă a jucat într-un film de acţiune în care rolul său a fost, încă de la început, de militar devotat patriei sale. Prima parte a filmului se desfăşoară în perioada 1987 – 1991 şi îl găseşte pe protagonist la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir”, din Breaza, după care, în perioada 1991-1995 urmează cursurile Institutului Militar de Artilerie şi Geodezie „Ioan Vodă”, din Sibiu, acolo unde primeşte gradul de sublocotenent, specializarea artilerie. În cea de-a treia parte (1995 – 1998), în care Gabriel Biţă este deja ofiţer luptător, acţiunea se desfăşoară în Bucureşti, la Brigada 16 Artilerie. Din anul 1998 până la sfârşitul lunii trecute, a trăit o viaţă frumoasă, plină de acţiune, căutări şi răspunsuri, alături de militarii
Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, din Câmpulung. „Rămas-bun apărători ai crestelor carpatine din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” – ,,Vulturii Carpaţilor”, rămas-bun apărători ai crestelor carpatine din Brigada 2 Vânători de Munte ,,Sarmizegetusa”. Tuturor vă mulţumesc pentru răbdare, înţelepciune, înţelegerea şi sprijinul acordat. Vă doresc, multă sănătate, escaladări uşoare pe cele mai înalte culmi ale carierei militare dar şi pe cele mai înalte culmi ale munţilor, pe care cu multă răspundere şi dragoste îi apăraţi. Vă transmit salutul camaraderesc ,,Ascend to Victory”, este mesajul pe care lt.col. (rtg) Gabriel Biţă l-a transmis foştilor săi camarazi pe o reţea de socializare. Alex BARBU