02/07/2026

Ciobănaşu’ cazează gratuit în jur de 60 de medici, asistente şi infirmiere de la Spitalul Municipal şi TBC

Între câmpulungenii cu suflet mare, care au intrat, total dezinteresat, în lupta împotriva COVID-19, sunt managerii Complexului Ciobănaşu’, care au dat o utilitate umanitară spaţiilor hoteliere, închise pe durata stării de urgenţă. O parte a personalului medical al Spitalului Municipal şi Spitalului TBC beneficiază de cazare şi masă, cu titlu gratuit, la pensiunea-restaurant, ai cărei deţinători fac o dovadă de solidaritate care ar trebui luată ca exemplu de restul câmpulungenilor cu posibilităţi de a sprijini colectivul celei mai expuse instituţii, în această perioadă de criză. Din raţiuni umanitare, fără a percepe vreun leu, la finalul pandemiei, care va lăsa urme severe şi asupra bugetului naţional, proprietarii Ciobănaşului au avut extraordinara iniţiativă de a-şi pune localul la dispoziţia cadrelor medicale, între serviciul de gardă, pentru a nu mai merge acasă, la familii, şi a le expune pericolului infectării cu coronavirus. De două săptămâni, în jur de 60 de medici, asistente medicale şi infirmiere de la Spitalul Municipal şi Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung beneficiază, în incinta celui mai luxos hotel din oraş, de cele mai bune condiţii de cazare şi masă, condiţii de patru stele, pe cheltuiala proprietarilor complexului. De apreciat în cazul acestora este atât faptul că ei s-au oferit să facă acest gest caritabil de toată lauda, cât şi suportarea în integralitate a costurilor acţiunii, care se doreşte una filantropică, nicidecum profitabilă pe seama nenorocirii care a lovit o lume întreagă. „E.M.”

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!