2.3 C
Campulung Muscel
07/12/2024

Slujba de Înviere, fără credincioşi în biserici

Slujbele de Paşte se vor desfăşura în condiţii speciale, din cauza crizei noului coronavirus şi a restricţiilor impuse de autorităţi. În bisericile din ţară nu vor mai avea loc slujbe cu credincioşi, iar spovedania şi împărtăşania vor fi oferite doar acasă, pentru cei care solicită acest lucru preotului. La fel, şi Lumina va fi adusă oamenilor de delegaţii speciale de la Biserică şi numai celor solicită acest lucru. Credincioşii vor trebui să aştepte în faţa casei. Patriarhia Română a comunicat noile reguli credincioşilor şi parohiilor din ţară, după consultări cu oficialii Ministerului Administraţiilor şi Internelor.

Spovedanie doar la domiciliu

În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane. Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020). Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie. Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat). Pentru credincioşii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.

Lumină la cerere, în faţa locuinţei

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare. Rânduielile liturgice şi tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârşesc doar de către slujitorii bisericeşti, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericeşti prezenţi, dar fără participarea credincioşilor mireni. De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea “Veniţi de primiţi lumină!” şi cântarea “Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule”, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul “Hristos a înviat!”, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal „Hristos a înviat!” şi răspunsul „Adevărat a înviat!”, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare. În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineaţa, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.). Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere” se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni. Aceste îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie 2020 intitulate „Noi măsuri privind slujbele şi activităţile sociale bisericeşti”. Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgenţă, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege, se mai precizează în comunicatul Patriarhiei.

Primarul Liviu Ţâroiu: „Trebuie să stăm acasă, liniştiţi, în faţa televizorului”

Primarul municipiului Câmpulung îi îndeamnă pe oameni să stea în case şi să se bucure de Învierea Domnului vizionând slujbele religioase transmise de televiziunile locale. „Rugăm cetăţenii să respecte câtuşi de puţin sau cât de mult e posibil ceea ce li se spune, că nu li se spune doar de dragul de a nu-i vedea pe stradă. Mi-ar fi drag şi mie să văd acum, pentru Sărbătorile Pascale, slujbe religioase, ne-am fi dorit să le fi avut, pentru că e un moment anual unic Învierea Domnului. Trebuie să fim conştienţi că, anul acesta, vom fi restricţionaţi foarte tare. Eu am discutat puţin cu preoţii şi cu cei care fac aceste slujbe să vedem cum putem transmite, să le ducem în casă cetăţenilor slujbele. Cu ajutorul posturilor locale de televiziune, cred că se pot transmite din diverse biserici deniile şi toate celelalte, fără să fim prezenţi la biserică. Trebuie să stăm acasă, liniştiţi, în faţa televizorului, să ne rugăm, să primim acea slujbă în interiorul nostru şi în casele noastre şi să le trăim altfel decât le-am trăit până acum. Se poate şi ar trebui să ne mobilizăm, sunt trei posturi de televiziune care transmiteţi pe cablu şi putem, din diverse biserici, fără prezenţa enoriaşilor, doar a preoţilor şi o cameră, o persoană, două, să ducem această bucurie a Domnului.”, a declarat Liviu Ţâroiu în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune SuperTv. Ama IVAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!