3.2 C
Campulung Muscel
07/12/2024

Chiar dacă n-a intrat în carantină, Câmpulung, considerat oraş închis

Este concluzia care reiese din declaraţia prefectului Emilian Soare, prezent, marţi, 7 aprilie, la Câmpulung, pentru a se convinge cum se respectă obligaţiile impuse prin ordonanţele militare, de vreme ce trei localităţi din Muscel, Godeni, Câmpulung şi Bughea de Jos, au înregistrat mai bine de jumătate din cele peste 30 de cazuri de infectaţi din judeţ.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a supravegheat operaţiunea oamenilor legii, care au verificat fiecare persoană care a intrat şi ieşit din Câmpulung, în zona Pescăreasa, dar şi în intersecţia de la Gardă. Cu Brigada Mobilă a Jandarmeriei Argeş a mers şi în satul Pojorâta, cătunul de romi din Lereşti, care, acum câteva săptămâni, au agresat verbal echipa Primăriei din localitate, care îi controla să vadă dacă respectă măsura izolării la domiciliu, în cazul celor sosiţi din străinătate, din zonele afectate de coronavirus.

Prefectul Soare: „Din analizele noastre, lucrurile stau un pic mai rău decât au lăsat autorităţile să se înţeleagă”

După ce numărul persoanelor infectate cu COVID-19 din Muscel a crescut alarmant, prefectul le-a transmis autorităţilor din Câmpulung şi Godeni să comunice ce măsuri s-ar impune pentru limitarea transmiterii virusului. Liviu Ţâroiu şi Ion Pădureanu au considerat că situaţia nu e aşa gravă şi că obligativitatea purtării măştii de protecţie este o măsură suficientă.

„Din fericire pentru noi, Argeşul a fost protejat în toată această luptă împotriva COVID, în sensul că au fost luate foarte multe măsuri de prevenţie. Argeşul avea cel mai mare număr de persoane aflate în izolare la domiciliu, ceea ce arată că, imediat cum ajungeau în zonă, îi izolam. Avem un număr foarte mare de persoane în carantină, facem faţă destul de bine fluxului de persoane care vin în carantină. Probabil că aceasta a fost o atitudine  generalizată… în Argeş avem puţine cazuri… poate că ar fi timpul să ne relaxăm, nu trebuie să mai respectăm regulile. În ultima perioadă, văzând, cel puţin în zona Câmpulung, că oamenii au început să nu mai respecte aceste reguli, am considerat că este de importanţă absolută să vedem ce se întâmplă şi să luăm măsurile necesare. 

Am convocat Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, atât la nivelul Câmpulungului, cât şi la nivelul comunei Godeni. Am solicitat autorităţilor locale să se implice mai serios în analiza situaţiei, pentru a vedea dacă se impun măsuri suplimentare în aceste zone. Am analizat rapoartele pe care Comitetele Locale le-au realizat. Din păcate, n-au fost indicii în aceste analize care să ne ducă cu gândul la necesitatea unor măsuri suplimentare. Autorităţile locale au considerat, ca măsuri de bază, impunerea obligativităţii portului de mască sau a unor eşarfe care pot să protejeze în acest sens. Şi au recomandat cumva închiderea localităţilor, dacă se va considera acest lucru. 

Noi am luat, însă, în serios aceste lucruri, nu am aşteptat recomandările neapărat ale Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru că, din analizele noastre, lucrurile stau un pic mai rău decât au lăsat să se înţeleagă. Atunci, am luat decizia de a verifica modul în care se respectă regulile şi de a impune respectarea lor, în cazul în care vom constata că acest lucru nu se face. 

În zona Câmpulung, ca s-o numim generic, am constatat că au avut loc, într-adevăr, două fenomene naturale, normale, a fost vorba despre un deces, a fost vorba despre o persoană în vârstă, foarte bolnavă, care, între timp, a şi decedat, confirmată pozitiv. Cum se întâmplă de obicei şi, în special, în mediul rural, familiile au venit să-i viziteze, să-i vadă, au venit cu lumânare, unde a fost cazul. Din aceste motive, nerespectând condiţiile de siguranţă, se pare că s-au infectat din partea persoanelor care au venit acolo.”, a spus prefectul.

La Godeni: „Nimeni nu iese, nimeni nu intră, cu excepţia celor care respectă cerinţele concrete din ordonanţă” 

Cei mai mulţi infectaţi cu COVID-19 din Argeş sunt din comuna Godeni, motiv pentru care locuitorii trebuie să respecte cu stricteţe măsurile impuse prin ordonanţele militare. La intrările şi ieşirile din localitate, Poliţia va fi permanent, la fel ca în carantină.

„Noi am realizat o anchetă epidemiologică foarte rapidă şi consistentă, i-am identificat în mare parte, i-am izolat la domiciliu, dar având în vedere că, în numai două zile, numărul de cazuri s-a dublat şi jumătate dintre acestea erau din zona Câmpulung, am considerat că nu putem să stăm fără să luăm măsurile necesare. Practic, am închis localitatea, în sensul concret în care am delegat echipaje de Poliţie şi Jandarmerie, la toate intrările din localitatea Godeni, astfel încât nimeni nu iese, nimeni nu intră, cu excepţia celor care respectă cerinţele concrete din ordonanţă. Am rugat autorităţile locale să se implice, să vorbească cu cetăţenii, să stea în casă, să nu iasă decât pentru motive foarte bine întemeiate. Cum, în ultimele două zile, ritmul de infectare nu s-a mai confirmat, nu avem indicii că focarul s-ar mai extinde, ceea ce ne bucură puţin, dar, oricum, noi am luat măsurile ca şi cum, oficial, localitatea a fost închisă.”, a adăugat Emanuel Soare.

„În acest moment, practic, Câmpulung este un oraş închis”

De marţi, şi Câmpulung este un oraş închis. Jandarmii, poliţiştii şi poliţiştii locali patrulează şi verifică fiecare persoană care este pe stradă, pe jos, cu bicicleta sau maşina, astfel încât să nu fie încălcate în niciun fel normele de siguranţă. „În localitatea Câmpulung am delegat o mare parte a forţelor Jandarmeriei, pentru a verifica dacă cetăţenii respectă regulile. Am avut multe semnale din partea locuitorilor Câmpulungului, pe de o parte, legate de faptul că autorităţile locale nu se implică aşa cum ar trebui, pe de altă parte, legate de faptul că cetăţenii sunt puţin cam relaxaţi, se duc în voie prin oraş, fac coadă la bancomate, se aglomerează la intrările în magazine. Atunci, am considerat că este datoria noastră, a judeţului, să intervenim. 

În acest moment, practic, Câmpulung este un oraş închis. Forţele de Jandarmerie, de Poliţie şi Poliţie Locală, în echipe mixte, în puncte fixe, vor patrula, vor verifica fiecare cetăţean, nu vor permite niciun fel de abatere, niciun fel de încălcare a normelor de siguranţă. Pentru că, din punctul meu de vedere, semnalul este unul clar: suntem în situaţie de urgenţă, avem ordonanţe militare în vigoare, nimeni nu este mai presus de lege. Iar persoanele care s-au întors de curând în ţară trebuie să înţeleagă că în România şi, în mod special, în judeţul Argeş sunt reguli. Fiecare cetăţean este responsabil pentru propria sănătate. Iar noi, ca autorităţi publice, nu vom permite niciunui cetăţean să-i pună în pericol pe ceilalţi. 

Odată cu venirea vremii frumoase, poate avem senzaţia că nu trebuie să mai respectăm regulile. Însă lucrurile nu sunt deloc frumoase, ne aşteaptă o perioadă destul de dificilă, dar vom lua toate măsurile, astfel încât Argeşul să rămână cu un număr mic de persoane infectate şi să ajutăm oamenii să treacă cu bine peste această mare provocare. Riscul ca orice localitate să se transforme într-un „Ţăndărei” sau într-o „Suceava” sunt foarte mari. Dacă, într-o singură zi, s-au dublat cazurile de persoane infectate, pentru că există tendinţa de a trece cu uşurinţă peste reguli, fără să ne dăm seama de consecinţe, suntem foarte atenţi şi ne dorim din tot sufletul să prevenim acest lucru. (…) Jandarmul care a fost depistat pozitiv este într-o stare foarte bună de sănătate. Jandarmii sunt persoane foarte implicate, fac foarte mult antrenament, sunt sportivi, au sistemul imunitar foarte bun. În cel mai scurt timp, persoana se va recupera, va ieşi din perioada de carantină şi va reîncepe activitatea.”, este de părere reprezentantul Guvernului în teritoriu. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!