3.6 C
Campulung Muscel
09/12/2024

Preventiv, în perioada dintre gărzi, medicii de la Spitalul Câmpulung vor fi cazaţi la Hotel „Muscelul”

Duminică seara, pe 29 martie, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a atras atenţia medicilor că nu pot refuza pacienţi la internare, pe motiv că nu au fost testaţi pentru Covid-19, iar refuzul internării intră sub incidenţa legii penale. Personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, a spus şeful DSU, anunşând în acelaşi timp că a emis un ordin în acest sens, după ce au existat mai multe asemenea situaţii de refuz. Ordinul prevede totodată că personalul sanitar nu poate refuza detaşarea la alte spitale. În plus, serviciile de ambulanţă trec în subordinea şefilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă. „Refuzul de internare – şi atragem atenţia asupra acestui lucru – a unui pacient care are nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti cade sub incidenţă penală. Atragem atenţia managerilor şi şefilor de secţie, precum şi medicilor care efectuează gărzi în spitale că pacienţii nu pot fi refuzaţi, tratamentul, pe motiv că nu există confirmarea sau infirmarea faptului că sunt pozitivi sau negativ COVID”, a declarat Raed Arafat.

La rândul său, ministrul de interne Marcel Vela a anunţat că ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare, vor asigura, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar. „Pentru a ajuta reţeaua sanitară proprie, dar în mod special medicii, personalul sanitar şi nesanitar, am stabilit următorul lucru: ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale care au în subordine sau în coordonare unităţi sanitare, vor asigura, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului covid-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora. Măsura va intra în vigoare începând cu data de 31 martie”, a anunţat Marcel Vela.

În baza acestei măsuri, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, Primăria Câmpulung a stabilit ca începând de miercuri, 1 aprilie, personalul Spitalului Câmpulung, care iese din gardă, să stea în repausul dintre gărzi la Hotel „Muscelul”. Aceştia nu vor fi izolaţi, doar este o măsură preventivă. „De astăzi (nr. 1 aprilie) o să cazăm la Hotel „Muscelul” şi personalul din Spital, de la toate secţiile, care iese din gardă pentru pauza dintre gărzi. Atenţie, nu sunt izolaţi! Preventiv, să nu se mai ducă acasă, să interacţioneze cu membrii familiei.”, ne-a transmis primarul Liviu Ţâroiu.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!