Sâmbătă, Căminul Cultural Lereşti a fost neîncăpător pentru zecile de localnici şi nu numai, care au venit să petreacă la Balul Gospodarilor. Toţi participanţii la ediţia a patra au avut cel puţin o piesă vestimentară din portul popular muscelean, şi au jucat pe ritmurile Trupei Record & Ionică Radu. În afară muzică populară, petrecăreţii au dansat şi pe arte ritmuri clasice şi moderne.
Localnicii au fost îndemnaţi de primarul Marian Toader să se conecteze gratuit la Internet, ca să poată transmite filmuleţe şi imagini, în timp real, de la ediţia a patra a Balului Gospodarilor. „Iată-ne din nou la pragul dintre iarnă şi primăvară, în ajun de mărţişor, la cea dea IV-a ediţie a Balului Gospodarilor, unde de data aceasta, sărbătorim mai multe evenimente, Dragobetele – sărbătoarea dragostei la români, care tocmai a trecut săptămâna aceasta, pe 24 februarie, mărţişorul, de mâine, 1 martie şi luna dedicată femeilor, care fac parte din viaţa noastră. Mă încearcă sentimente de emoţie când văd atâta tineret în sală şi atâţia oameni frumos îmbrăcaţi. Acesta este scopul nostru, de a duce mai departe tradiţia balului, să sădim în sufletele acestor copii minunaţi acele sentimente pe care şi noi le-am trăit la vârsta când eram de seama lor. Ca şi noutate, vă pot spune că vă puteţi conecta telefoanele pe wifi 4EO, un proiect iniţiat de Primărie şi Consiliul Local Lereşti, proiect în valoare de 15.000 euro, pe fonduri europene. Sunt în probe, dar văd că merge destul de bine. Avem 15 puncte în localitate cu acest internet gratuit, punctele sunt în zonele publice la cămine, la şcoli, grădiniţe, la baza sportivă, la trenul de fotbal, la târgul săptămânal, în parcurile pentru copii. Închei prin a vă spune petrecere frumoasă să vă dea Dumnezeu sănătate dumneavoastră, familiilor dumneavoastră, să avem un an bun.”, a transmis edilul.
Tot în deschiderea evenimentului, secunda lui Toader, viceprimăriţa Adriana Cicu le-a transmis consătenilor: „Permiteţi-mi să fac o mărturisire, de fiecare dată când îmbrac straie populare sunt mândră, mă încearcă nişte trăiri extraordinare, trăiri pe care nu se pot explica în cuvinte, cu siguranţă şi dumneavoastră simţiţi la fel. E bine să păstrăm tradiţia, s-o valorificăm, s-o respectăm, un popor fără tradiţie este un popor fără viitor. Vă mulţumim că în seara aceasta sunteţi alături de noi, vă mulţumim că de fiecare dată răspundeţi activităţilor noastre. Permiteţi-mi să vă doresc o primăvară frumoasă, un lăsatul secului şi începutului Postului Paştelui, cu binecuvântări, cu multă sănătate, împliniri şi pentru că este luna femeilor, multă, multă dragoste. Mândri că suntem români, eu sunt mândră că sunt lereşteancă, sunt sigură că şi dumneavoastră nutriţi acelaşi sentiment ca mine.”
Doi micuţi din Lereşti au spus „Tatăl Nostru”, iar preoţii din localitate au intonat Imnul României. „Suntem onoraţi, de fiecare dată, să participăm la toate evenimentele culturale pe care primarul Marian Toader, împreună cu viceprimarul, Adriana Cicu şi cu Consiliul Local Lereşti le organizează în comuna noastră. De patru ani, în comuna Lereşti normalitatea şi-a găsit casă, de patru ani, prin grija primarului, Lereştiul a fost scos din anonimatul în care căzuse de o vreme şi l-a repus acolo unde îi este locul, acolo unde a fost odinioară şi acolo unde îi stă bine să fie şi anume prin fruntea comunelor din România. În Lereşti, aşa cum am mai spun, nu numai că infrastructura arată impecabil, dar şi partea culturală este vie, important pentru noi, important pentru tineri, important pentru cei ce vor veni, pentru că nu este un lucru puţin să ştiţi că prin toate evenimentele culturale pe care le organizează Primăria, Lereştiul a fost declarat capitală europeană a judeţului Argeş.”, a fost declaraţia preotului Alexandru Pahonţu, care prin asociaţia pe care o coordonează, angrenează localnicii în numeroase activităţi culturale pe care le derulează în comună.
Ca şi la ediţiile trecute, întâlnirea de sâmbătă a fost o seară de neuitat pentru cei prezenţi, în care tradiţia şi voia bună s-au întrepătruns, aşa cum se făcea odinioară.