Vremuri grele şi şomaj în floare. O doamnă trecută de vârsta tinereţii, dar nu foarte în vârstă, bună-bunuţă, s-a decis că trebuie neapărat să-şi găsească un loc de muncă, care să-i permită un trai lejer. Zis şi făcut, numai că pretenţiile cucoanei sunt mari şi greu de satisfăcut în oraşul nostru. Nefiind posibil să-şi găsească aici ceva pe măsura aspiraţiilor ei, doamna s-a decis să ia drumul capitalei. Acolo oferta este serioasă, iar dama noastră era convinsă că-şi va găsi o slujbă, care să nu-i solicite prea mult fizicul de invidiat. Cu pălăria pe cap şi geamantanul în mână, doamna s-a îndreptat încrezătoare spre autobuz. Numai că, nici după două zile, s-a întors cu coada între picioare. În capitală, viaţa e frumoasă, dar şi munca este grea.
Şef cu fusta scurtă
Mai toţi visăm ca, într-o zi, să ajungem şi noi să fim patroni sau cel puţin să dăm ordine la alţii. Vise, vise, dar cu puţin efort, pot deveni uneori şi realitate! Abia ieşită de pe băncile şcolii, o tânără frumuşică, foarte zveltă, dar sărăcuţă, a decis să nu mai trăiască din mila părinţilor şi să-şi câştige singură existenţa. Croită pe fapte mari, tânăra noastră a pornit la drum şi a găsit, într-o bună zi, mila unui patron, care pentru început, i-a propus un loc de muncă undeva la un birou dosit. Pentru pretenţiile ei nu reprezenta mare lucru. Bucurându-se de atenţia şefului, căruia i-a cam sucit minţile, în câteva luni, domnişoara noastră a reuşit să fie avansată, sfidându-i acum pe toţi care odinioară îi dădeau ordine.
Musceleanul de pe bulevard