O adolescentă a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier, la producerea căruia are şi ea o parte de vină. Evenimentul a avut loc în jurul orei 7.30 a dimineţii de luni, 24 februarie, la Dârmăneşti.
Fata se ducea la cursuri când a traversat fără să se asigure, fiind lovită de o maşină. Aceasta este concluzia la care au ajuns poliţiştii Serviciului Rutier, cei care au efectuat cercetările la locul accidentului. Potrivit agenţilor rutieri, s-a constatat că Ion O., de 38 de ani, din Pietroşani, circula cu un Nissan pe DJ731 dinspre Coşeşti către Piteşti. În timp ce străbătea comuna Dârmăneşti, a acroşat o adolescentă în vârstă de 15 ani, elevă la o şcoală din localitate, care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind trântită pe carosabil. Fata, care era conştientă şi cooperantă, a fost preluată de un echipaj medical şi transportată de urgenţă la Spitalul de Pediatrie Piteşti, pentru investigaţii. Astfel, fata, în loc să ajungă la şcoală, a ajuns la spital cu suspiciune de fractură. Conducătorul auto nu consumase alcool, în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Adrian TĂNASE