Imaginea lacului de acumulare de la Râuşor – Lereşti este una cum rar s-a mai văzut. Volumul de apă este extrem de scăzut, fiind un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte alimentarea cu apă a municipiului Câmpulung şi nu numai.
S-a ajuns în această situaţie din cauza secetei din ultimele luni, dar şi din cauză că, începând din luna august 2019, centrala hidroelectrică Vidraru a fost oprită timp de aproximativ trei luni, pentru realizarea unor lucrări în aval de aceasta, iar volumul de apă necesar alimentării cu apă a municipiului Bucureşti a fost asigurat din acumularea Râuşor. Potrivit datelor furnizate de Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea, una dintre funcţiile obiectivului hidrotehnic Râuşor este alimentarea cu apă potabilă a municipiului Câmpulung şi a consumatorilor din aval, inclusiv municipiile Piteşti şi Bucureşti. De asemenea, în conformitate cu graficele dispecer ale acumulărilor de apă, în perioada de iarnă, acestea se pregolesc pentru preluarea eventualelor debite de viitură provenite primăvara, în urma topirii stratului de zăpadă. Reprezentanţi ABAAV susţin că nu sunt motive de îngrijorare în ceea ce priveşte alimentarea cu apă a populaţiei, în perioada următoare fiind programată reînceperea acumulării. Ama IVAN