Periferia Câmpulungului e plină de zone unde se depozitează de la gunoi menajer până la materiale rezultate din demolări, mobilă, obiecte sanitare. Te cutremuri ce nesimţiţi sunt unii, care aduc cu camionul şi deşartă mizeria unde le e mai la îndemână, nu contează că e lângă şosea sau pe cursul de apă.
O zonă devenită groapă de gunoi este este chiar la intrarea în municipiu, după bariera de la Apa Sărată, vizavi de cimitir. E cunoscut că o parte din murdăria zonei provine de la şoferii de camioane, care garează pe rezerva dinspre râu, dar 90% e făcută de localnici. Ce nu vrei găseşti de-o parte şi de alta a Râului Târgului, în aval de pod, spre Pescăreasa. Pe stânga, tronează mormane de resturi din demolări, cărămizi, ţigle, gresie, faianţă, chipurile, consolidează malul apei. Dar jegul e pe stânga râului, la şosea. Chiar dacă e ditamai panoul pe care sunt trecute amenzile pe care le riscă cei care fac mizerie, locul e infect. Motiv pentru care conducerea ADP a decis igienizarea locului. Acţiunea de curăţenie s-a derulat vineri, când mai mulţi muncitori de la salubritate au luminat locul, după ce au muncit mai multe ore. Două remorci de tractor s-au umplut cu zeci de saci plini cu minunile adunate de pe marginea şoselei, inclusiv chestii aruncate de cei care curăţă în cimitir, de la banalele lumânărele, până la coroane şi hainele celor scoşi din morminte, pentru a face loc altor creştini care au trecut la cele veşnice.
Mare minune să nu fi fost şi niscaiva oase, cum s-a mai întâmplat în Câmpulung, când un localnic a plătit groparul să-i aducă surplusul rămas de la construcţia cavourilor şi s-a trezit că printre sunt şi resturi umane. Rezerva de vizavi de cimitirul de la Apa Sărată a fost şi nivelată cu lama unui excavator, aşa că, vineri după-amiază, era curăţenie lună, rămâne de văzut cât va ţine.
Autorităţile locale au promis că vor monta camere de supraveghere în aceste zone în care se aruncă gunoaie, dar până atunci şi până se va urni cineva să aplice amenzi va trece ceva timp, iar muncitorii de la ADP vor mai avea de muncă de pe urma prost crescuţilor. Adrian TĂNASE