Judecătorii câmpulungeni au anunţat renunţarea la forma de protest adoptată în decembrie, anul trecut. Decizia a fost adoptată luni, 6 ianuarie 2020, în Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Câmpulung, în care s-a hotărât „suspendarea formei de protest adoptată prin Hotărârea Adunării Generale din data de 20 decembrie 2019, până la data la care se vor relua discuţiile cu privire la modul de calcul al pensiilor de serviciu ale magistraţilor”, este specificat în comunicatul de presă semnat de judecătorul Sanda Diaconescu, purtător de cuvânt.
Anunţul vine după ce, pe 20 decembrie 2019, Judecătoria Câmpulung hotăra, în perioada 24 decembrie 2019 – 17 ianuarie 2020, adoptarea unei forme de protest faţă de proiectul de act normativ ce vizează abrogarea pensiilor de serviciu şi asigurarea stabilităţii financiare a magistraţilor, prin menţinerea în plată a tuturor sporurilor în cuantumul şi modul de calcul acordat în prezent, prin judecarea numai a cauzelor cu caracter urgent.
La cele Penale, doar cauzele cu părţi în stare de detenţie, cauze cu minori, în care inculpaţii sunt sub imperiul unei măsuri preventive sau măsuri de siguranţă, cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în care există riscul îndeplinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale în următoarele şase luni, sesizări în vederea confirmării redeschiderii urmăririi penale. La Civil, erau dezbătute ordinele de protecţie, suspendarea executării silite, sechestru asigurator, ordonanţe preşedinţiale, situaţii juridice minori, punere sub interdicţie, tutelă şi curatelă.
În aceeaşi Adunare Generală a Judecătorilor de la Câmpulung, din 20 decembrie 2019, magistraţii îşi mai arătau susţinerea tuturor formelor legale de protest iniţiate de către personalul auxiliar al instanţelor, cu privire la aceleaşi probleme dezbătute în adunarea generală.
În schimb, judecătorii din cadrul Tribunalului Argeş îşi menţin protestul până pe 17 ianuarie 2020, inclusiv. Marţi, 7 ianuarie, magistratul Ion Rebeca, judecător la Curtea de Apel Piteşti şi purtător de cuvânt al acestei instituţii, le-a confirmat celor de la cotidianul „Argeşul” că protestul declanşat de judecători continuă la toate instanţele din judeţ.
De asemenea, continuă şi protestul declanşat, tot luna trecută, de grefierii şi personalul auxiliar de specialitate al respectivelor unităţi. Potrivit judecătorului Rebeca, în funcţie de rezultatul discuţiilor care vor avea loc între reprezentanţii judecătorilor şi ai sindicatului grefierilor şi personalului auxiliar cu cei ai Ministerului Justiţiei, pe 17 ianuarie vor fi întrunite din nou adunări generale pentru a se stabili ce urmează a se face în continuare. Până atunci, cauzele care nu au caracter de urgenţă vor fi suspendate şi se vor stabili noi termene de judecată. “E.M.”