Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 58 de ani, din comuna Bradu, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localităţii Mihăeşti, cu viteză excesivă. Ion O. se afla la volanul unui Volkswagen şi rula cu 112 kilometri la oră.
Florentin N., de 23 de ani, din comuna Mihăeşti, a fost alt vitezoman, înregistrat de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş, circulând cu autoturismul pe DN 73, prin Stâlpeni, având o viteză de 133 kilometri la oră.
Şoferii au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, şi le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 90 de zile.