02/07/2026

CSS Dinicu Golescu, locul III la Sparta Winter Cup – 2019

Echipa de fotbal a CSS Dinicu Golescu Câmpulung, copii născuţi până în 2007, a participat la sfârşitul săptămânii trecute la Sparta Winter Cup, un turneu pentru juniori desfăşurat la Bucureşti. Chiar dacă au avut opt absenţe în lot, muscelenii au avut o evoluţie foarte bună, reuşind în final să se claseze pe poziţia a treia, dar şi să obţină un trofeu la individual.  

Vlad Spânu, cel mai bun portar al turneului

În grupa din care a făcut parte, CSS Dinicu Golescu a dispus mai întâi de Farul Constanţa, scor 2-1, golurile fiind marcate de Mario Durdun şi Andrei Chivulescu. În cea de-a doua partidă, muscelenii şi-au surclasat adversarul, învingând cu 9-1 echipa Steaua Noua Generaţie. Au marcat Mario Durdun, de cinci ori,  Ştefan Savu, de trei ori şi Vlad Istican. Cel de-al treilea meci în grupă a fost o remiză, scor 0-0 cu ACS Ilie Oană. CSS Dinicu Golescu a încheiat grupa pe locul întâi,, iar în sferturile competiţiei a întâlnit pe ACS ProSport Academy Negru. A fost un meci controlat de echipa musceleană, care s-a impus cu 2-0, după „dubla” reuşită de Mario Durdun. În semifinale, adversarul SCF New Stars s-a dovedit mult mai puternic şi s-a impus în faţa formaţiei din Câmpulung cu 4-1, oprind astfel drumul muscelenilor spre finala mare. Unicul gol al lui CSS Dinicu Golescu a fost marcat de atacantul Ştefan Savu. Echipa musceleană s-a revanşat în finala mică, învingând cu 3-1 pe FC Voluntari. Au punctat pentru învingători Vlad Istican, de două ori, şi Mario Durdun. Al doilea trofeu a fost cucerit la individual de Vlad Spânu, declarat cel mai bun portar al turneului la categoria Copii-2007. Pentru această competiţie, antrenorul Ovidiu Tică a deplasat un lot format din 14 jucători: Vlad Spânu, Rareş Bădulescu, Ianis Răuţă, Sebastian Bocăncea, Eduard Aldea, Luis Bunel, Mario Pănoiu, Mario Durdun (golgheterul echipei, cu 9 goluri), Filip Bălăceanu, Andrei Chivulescu, Vlad Istican, Ştefan Savu, Denis Dascălu şi Mario Bârloiu. Alex BARBU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!