Joi, la prânz, prin intermediul unui apel primit la 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, a fost anunţat faptul că un bărbat în vârstă de 37 de ani a plecat de la o stână din apropierea comunei Dâmbovicioara şi s-a rătăcit, întrucât nu cunoaşte zona.
Imediat cum a fost înregistrată informaţia, către zona indicată a plecat o patrulă de jandarmi, din cadrul Postului Montan Rucăr, şi o echipă din cadrul Serviciului Salvamont Argeş. În scurt timp, bărbatul a fost găsit de jandarmi. Întrebat de oamenii legii unde voia să ajungă, acesta le-a spus că este din judeţul Bacău şi a plecat de la stâna la care lucra ca cioban de aproximativ trei luni, fiindcă nu a mai fost plătit, iar pe drumul spre sat s-a rătăcit. În final, bărbatul a fost îndrumat de jandarmi pe calea cea bună, în acelaşi timp, aceştia i-au făcut câteva recomandări referitoare la deplasarea pe traseele amenajate şi cum să se protejeze în caz de atac al animalelor sălbatice. Adrian TĂNASE