02/07/2026

Accident cu final tragic!

Tânăra care s-a răsturnat cu maşina pe Transfăgărăşan a decedat. Familia fetei crede că moartea este una suspectă

Final tragic al accidentului rutier care a avut loc, vinerea trecută, pe Trasfăgărăşan, la Cota 1200! Tânăra în vârstă de 22 de ani, din comuna Stoeneşti, ajunsă în comă la spital, după ce s-a prăbuşit cu maşina, pe care o conducea, de pe un pod în albia unui pârâu, nu a supravieţuit. Familia tinerei crede că accidentul nu a fost întâmplător, având legătură de cauzalitate cu cei doi tineri, care au venit în urma ei şi au scos-o din prăpastie. Poliţia din Curtea de Argeş a deschis în acest caz un dosar de cercetare penală şi urmează să stabilească circumstanţele care au stat la baza acestei tragedii. 

„Ce i-au făcut ăia, au violat-o, au omorât-o, nu ştiu nimic!”

Reamintim că Gabriela Bianca Durleci se deplasa cu un autoturism Dacia Logan, spre Curtea de Argeş, iar într-o curbă deosebit de periculoasă, înaintea unui pod, având şi ceva viteză, a pierdut controlul asupra volanului, a izbit cu putere balustrada, rupând-o, şi s-a prăbuşit cu maşina în pârâu. Autoturismul a plonjat de la aproximativ 7 metri înălţime şi a aterizat pe plafon, în apă. După câteva minute, la locul accidentului a ajuns şi iubitul fetei, dar şi un prieten comun, care veneau din spate cu o altă maşină. Cei doi au dat alarma la 112, susţinând că tânăra se află în stare de inconştienţă, având slabe speranţe la viaţă! Un echipaj SMURD de la Cota 2000 a mers la locul accidentului şi a preluat victima. A demarat către Spitalul Curtea de Argeş, în întâmpinarea echipajului venind un altul, cu medic. Transferul pacientei a fost făcut pe drum dintr-o ambulanţă în alta. La Curtea de Argeş s-a constatat că tânăra este în comă de gradul III. Ea a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, având suspiciune de fractură craniană, însă, în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai supravieţuit. Familia tinerei spune că aceasta nu lucra la Piscul Negru şi crede că altfel au stat lucrurile, avansând ideea unei posibile crime, după ce fata ar fi fost sechestrată şi violată. „Nici nu ştiu şi nici nu pot să-mi dau seama cum a ajuns acolo. Ea nu cunoaşte acolo, habar nu am. Ea era la volan, cu maşina ei, un Logan, vineri dimineaţa. Fata a spus că pleacă până în oraş, la Câmpulung, de la Stoenești. Am vorbit cu ea la telefon… Două zile nu a dormit la mine acasă, a fost cu trei indivizi la Mănăstirea „Piscul Negru”. A spus şi părintele de acolo că a dormit cu trei băieţi acolo, două nopţi. Ce i-au făcut ăia, au violat-o, au omorât-o, nu ştiu nimic! Că s-a răsturnat, că a scăpat cu viaţă şi a vrut să fugă, s-a simţit alergată de ei, nu ştiu… Ca să n-o prindă, ea normal că şi-a pierdut echilibrul şi s-a răsturnat. Dimineaţa, la ora 6.00, când a putut ea, vă daţi seama că dimineaţa, când i-a luat somnul sau, mă rog, ce s-a întâmplat, fata a fugit, a plecat de acolo. De teamă să n-o mai prindă, a fugit prea tare şi a pierdut echilibrul într-o curbă şi s-a răsturnat. Pe băieţi nu-i cunosc, habar nu am cine sunt, nici pe prietenul ei. În România, dacă ar strânge Poliţia omul… de exemplu, pe el, când a venit şi a dat declaraţie lor, atunci trebuia să-l aresteze, 24 de ore, trăieşte fata sau moare! Poliţia ar fi trebuit să se ducă să-i caute pe ceilalţi doi indivizi. Păi, dacă lasă lucrurile aşa…, în România, din cauza asta se întâmplă crime! Aşa se omoară oamenii, că nu avem legi în România, normal că de la Poliţie pleacă toată corupţia. Ei erau cu un BMW argintiu. Din auzite, prietenul ei e din Rucăr sau Dragoslavele.”, ne-a declarat Gabriel Durleci, tatăl tinerei moarte.

Tatăl fetei vrea să afle adevărul

Bărbatul aşteaptă acum rezultatul autopsiei şi vrea să depună o plângere penală la Parchet pentru a afla adevărul despre moartea fiicei sale. „Am fost la Curtea de Argeş, la Poliţie, şi dădeau vina unul pe celălalt, că nu ştie cine a fost de a cercetat, că nu ştie pe cel de a luat declaraţii… Eu vreau să depun o plângere penală la Parchet, pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, ce i-au făcut aceşti trei indivizi. Că el are declaraţie dată, verificăm noi şi facem noi, mi-au mai zis de la Poliţie. Sunt şapte zile în care nu am primit nimic, nicio sesizare, nu ştiu nici de unde sunt, nu ştiu nici cum îi cheamă pe indivizi. Vedeţi ce se întâmplă în România dacă Poliţia este coruptă? Ne e frică de clanuri, fata era pe moarte când a adus-o şi Poliţia le dă drumul. Ce spune prietenul ei la Poliţie? Că s-a întors o dată, nu a văzut-o, iar când s-a întors a doua oară, a văzut-o răsturnată, a scos-o din maşină, a pus-o în maşina lui cu doi băieţi, a dus-o până la jumătatea drumului, a venit o salvare, după aceea a venit a doua salvare, e bătaie de joc! A stat în comă, nu a mişcat, a mai avut inima bună, aşa ne-a spus doctorul. Trebuie să-i facă autopsia, cu amănuntul, să vadă care este problema. Eu vreau să-i pună la detectorul de minciuni şi am telefonul fetei. El i-a luat geanta din maşină crezând că e şi telefonul, dar telefonul a rămas în maşină, pe podea în maşină. Când a tras Poliţia maşina din râu, a văzut telefonul acolo, iar când m-am dus la Poliţie, la Curtea de Argeş, mi-au predat telefonul.”, ne-a mai mărturisit Gabriel Durleci. În urma cercetărilor la faţa locului, oamenii legii au stabilit că Gabriela Bianca Durleci nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă şi a pierdut controlul volanului, sărind de pe pod şi răsturnându-se în pârâu cu roţile în sus. Ancheta deschisă are menirea de a lămuri toate necunoscutele din acest caz şi de a stabili circumstanţele şi împrejurările care au stat la baza producerii accidentului. Alex BARBU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!