La sfârşitul săptămânii trecute, municipiul Câmpulung a fost capitala motorsportului românesc. Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Câmpulung, în colaborare cu Consiliul Judeţean Argeş, a organizat, în zilele de 21 şi 22 septembrie, cea de a VIII-a etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, sub egida Federaţiei Române de Automobilism. Evenimentul a reunit la start, pe traseul Lereşti-Voina, în zona Barajului Râuşor, principalele nume din pilotajul sportiv românesc şi, bineînţeles, modele de excepţie ale unor producători auto de renume. Bătălia pentru majoritatea claselor şi grupelor s-a anunţat acerbă, iar acest lucru a garantat un spectacol sportiv de excepţie, care a atras, ca niciodată, un public foarte numeros. După două zile de întreceri, Lucien Hora a fost declarat câştigător al acestei etape, pilotul asigurându-şi totodată şi un nou titlu de campion naţional.
„Vreau să câştig Trofeul Câmpulung Muscel!”, anunţa vineri Lucien Hora în cadrul conferinţei de presă care a precedat penultima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Şi s-a ţinut de cuvânt. La bordul monopostului său Lola B99/50, celebrul pilot a dominat această competiţie, fiind cronometrat cu un timpul de 2 minute 51 secunde 110/1000, 1 minut 25 secunde 428/1000 în prima manşă, şi 1 minut 25 secunde 682/1000 în manşa secundă. El a fost urmat în clasamentul general al cursei de Emil Nestor (Norma M20 FC), la 01 sec. 739/1000 şi Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer Evo IX), la 01 sec. 974/1000. Pe locul patru s-a clasat vedeta Antenei 1, Dani Oţil (Radical SR4), care a venit la 07 sec. 039/1000 de primul loc. Valentin Porcişteanu (Citroen C3 R5), liderul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, s-a clasat pe locul 12. Muscelenii Costi Stratnic (Dacia STCC) şi Aurelian Andronache (Speed Car GT 1000R) s-au clasat pe locurile 6, respectiv 7.
Premierea de pe traseu a fost făcută de vicepreşedintele FRAS, Cătălin Nicolaescu, administratorul Consiliului Judeţean Argeş, Maria Dinu, şi vicepreşedintele CJ Argeş, Simona Brătulescu. Spectacolul a fost asigurat şi de un camion de curse Scania al unui om de afaceri italian pasionat de sporturile cu motor, care a făcut deliciul publicului cu cerculeţele efectuate. Super-spectacol a făcut şi Vali Porcişteanu, care a alergat cuminte, doar pentru a-şi face ultimele reglaje la bolidul său înainte de cursa unde ar putea câştiga titlul de campion naţional de Raliuri, la Cluj.
Şi totuşi, la ultima coborâre, a urmat show-ul total făcut de campionul inimilor de la Trofeul Câmpulung Muscel, Vali Porcişteanu. Publicul a fost mai numeros ca niciodată, însă a avut ce vedea. Cei 67 de concurenţi au făcut un spectacol de zile mari, după ce, în prima zi, cea de recunoaşteri, doi bolizi au fost implicaţi în accidente care i-au scos de pe traseu. Înaintea ultimei etape a sezonului, Trofeul Opel (Braşov), programat pe 12-13 octombrie, Lucien Hora conduce în clasamentul general, cu 176 puncte, urmat de Emil Nestor, 134 puncte, Silviu Dumitrescu, 86 puncte, Lucian Răduţ, 67 puncte, Costi Stratnic, 61 puncte, Mihai Leu, 60 puncte, etc.
Iată clasamentul oficial al Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2019, Trofeul Câmpulung Muscel.
Categoria I
1.Eduard Cozma (Audi R8 GT)
2.Călin Maniţiu (Subaru Impreza N12)
3.Valentin Porcişteanu (Citroen C3 R5)
Categoria II
1.Lucien Hora (Lola B99/50)
2.Emil Nestor (Norma M20 FC)
3.Bogdan Cusma (Mitsubushi Lancer Evo IX)
Open
1.Lucien Hora (Lola B99/50)
2.Emil Nestor (Norma M20 FC)
3.Bogdan Cusma (Mitsubushi Lancer Evo IX)
Grupa N
1.Călin Maniţiu (Subaru Impreza N12)
2.Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X)
3.Dudu Senchea (Mitsubishi Lancer Evo VIII)
Grupa A
1.George Creţu (Mitsubishi Lancer Evo VIII)
2.Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo VII)
3.Horia Ioan Gheorghe (Honda Civic Type-R EP3)
Grupa E2
1.Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer Evo IX)
2.Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo 8,5)
3.Costin Stratnic (Dacia STCC)
Grupa D/E2-SS
1.Lucien Hora (Lola B99/50)
Categoria I1
1.Marian Comşa (Innoceti Mini Cooper)
Categoria I2
1.Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo GTV Turbodelt)
2.Dorin Georgel Alexandrescu (Volkswagen Golf MK1)
3.Adrian Bortica (BMW 1602)
Grupa CN/E3-SC
1.Emil Nestor (Norma M20 FC)
2.Dani Oţil (Radical SR4)
3.Aurelian Andronache (Speed car GT 1000R)
Debutanţi
1.Radu Dacian Benea (Peugeot 208 R2)
2.Virgil Corbea (Peugeot 106 Rallye)
3.George Alin Luca (Citroen C2 R2)
2FWD
1.Bogdan Rusea (Renaul Megane)
2.Cosmin Gruba (Volkswagen Golf IV)
3.Horia Ioan Gheorghe (Honda Civic Type-R EP3)
Diesel
1.Alin Troanca (Skoda Fabia TDI)
Grupa S20
1.Valentin Porcişteanu (Citroen C3 R5)
Grupa GT
1.Eduard Cozma (Audi R8 GT)
2.Florin Voicu (Ferrari 458 Challenge Evo)
Dacia Revival
1.Mihai Barbu Alexandrescu (Dacia 1310)
Automobile Electrice
1.Sorin Ghişoi (Volkswagen e-Golf)
Clasa N1
1.Costin Popescu (Honda Civic)
2.Victor Supuran (Dacia Sandero)
3.Alexandru Popescu (Citroen Saxo)
Grupa N4
1.Călin Maniţiu (Subaru Impreza N12)
2.Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X)
3.Dudu Senchea (Mitsubishi Lancer Evo VIII)
Clasa A1
1.Radu Dacian Benea (Peugeot 208 R2)
2.Virgil Corbea (Peugeot 106 Rallye)
3.George Alin Luca (Citroen C2 R2)
Clasa A2
1.Horia Ioan Gheorghe (Honda Civic Type-R EP3)
2.Aurelian Albu (Peugeot 206)
3.Lucian Harnagea (Honda Civic Type-R EP3)
Clasa A4
1.George Creţu (Mitsubishi Lancer Evo VIII)
2.Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Lancer Evo VII)
Clasa E2-SH-1600
1.Robert Barabas (Fiat 126 Proto)
2.Alexandru Krepelka (honda Civic)
3.Florin Durche (Citroen C2 Super 1600)
Clasa E2-SH-2000
1.Bogdan Rusea (Renault Megane)
2.Cosmin Gruba (Volkswagen Golf IV)
Clasa E2-SH-3000
1.Emil Ghinea (Renault Clio V6 Trophy)
2.Paul Turcanu (Renault Clio Maxi)
3.Andrei Aron (Renault Clio Cup 3)
Clasa E2-SH+3000
1.Bogdan Cusma (Mitsubishi Lancer Evo IX)
2.Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo 8,5)
3.Costi Stratnic (Dacia STCC)
Clasa A1+B1
1.Marian Comşa (Innoceti Mini Cooper)
2.Mihai Barbu Alexandrescu (Dacia 1310)
Clasa A2+B2
1.Dorin Georgel Alexandrescu (Volkswagen Golf MK1)
2.Adrian Bortica (BMW 1602)
Clasa A4+B4
1.Cătălin Cedric Ghigea (Alfa Romeo GTV Turbodelt) Alex BARBU