16.3 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Noi violenţe pe terenul de fotbal din Vlădeşti! Antrenorul gazdelor a lovit un jucător advers

Meci cu „scântei”, duminică, la Vlădeşti! Partida dintre echipa locală, Partizanul, şi AS Vulturii Vultureşti a fost oprită de arbitru după ce antrenorul gazdelor a lovit un jucător advers, declanşând o bătaie generală. Doar Poliţia a putut calma spiritele.

Din surse neoficiale, am aflat că la mijloc a fost vorba de o răzbunare, după ce, în urmă cu câţiva ani, mai mulţi jucători din Vlădeşti ar fi fost agresaţi la Vultureşti. Duminică, antrenorul gazdelor şi-a adus aminte de incident şi a răspuns cu aceeaşi monedă. Cosmin Ovidiu Neacşu, jucător şi preşedinte la AS Vulturii Vultureşti, a declarat pentru Sursata.ro că oficialul din Vlădeşti l-a lovit cu piciorul pe unul dintre jucătorii echipei sale. De aici s-a ajuns la un scandal şi mai mare. Au sărit la bătaie jucători ai formaţiei gazdă şi chiar câţiva spectatori, aflaţi în stare de ebrietate, după ce s-au omenit la „Ziua comunei”. Spiritele au fost potolite de intervenţia poliţiştilor din localitate. În urma scandalului de pe teren, doi dintre jucătorii echipei AS Vulturii Vultureşti au fost răniţi, însă nu a fost nevoie de îngrijiri de specialitate la spital. 

Nu e prima dată când pe stadionul din Vlădeşti se petrec astfel de violenţe, ultimul incident înregistrându-se anul trecut, la meciul cu AS Lereşti. Pentru că nu este firesc se întâmple aşa ceva, conducerea echipei AS Vulturii Vultureşti face un apel către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş să se implice şi să asigure paza la astfel de meciuri. 

Miercuri, la sediul AJF se va întruni Comisia de disciplină care va lua măsurile ce se impun, conform regulamentului. Cel mai probabil, echipa gazdă va pierde la masa verde cu 3-0. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!