15.3 C
Campulung Muscel
24/04/2024

Din cauza unui gard, şi-a tăiat unchiul cu drujba!

Rudarii din cătunul Gura Pravăţ sunt campioni în Muscel la capitolul amenzi primite şi neachitate. Cele mai multe sunt acordate pentru ilegalităţi silvice, dar şi pentru scandaluri, care au devenit în zonă un fel de sport local. Asta pentru că rudarii sunt iuţi la mânie şi sar la bătaie din orice, încercând să-şi facă dreptate singuri, aşa cum ştiu ei mai bine: cu bâte, furci şi topoare. Mai nou, la ultimul episod violent, petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, s-a apelat şi la motofierăstrău, astfel că incidentul s-ar fi putut transforma într-o tragedie. Două persoane au fost rănite şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate cu o ambulanţă la spitalul din Câmpulung. Din fericire, rănile nu au fost grave. 

Un tânăr de 18 ani,  victimă colaterală

Potrivit martorilor, totul a plecat de la nişte discuţii contradictorii, pe tema amplasamentului unui gard, între un bărbat de 46 de ani şi vecinul acestuia, care-i este şi nepot, cu 12 ani mai tânăr. Fiecare avea propria variantă cu privire la hotar şi niciunul nu era dispus să cedeze palma de pământ pentru care se certau. Drept urmare, la un moment dat, disputa verbală a degenerat şi s-a ajuns la un scandal de pomină, ce putea avea urmări tragice. Furios că este împiedicat să facă gardul pe unde voia el, nepotul a lăsat lucrul şi a decis să-şi impună punctul de vedere cu forţa. Şi-a atacat unchiul cu o drujbă, reuşind să-i provoace o rană de circa 5 cm în zona abdominală. 

Bărbatul rănit n-a renunţat la luptă, din contră, a pus mâna pe un topor şi a trecut la contraatac, însă n-a lovit în agresor, ci într-un văr de-al acestuia, în vârstă de 18 ani, care intervenise să aplaneze conflictul. Tânărul a fost rănit la o mână, iar scandalul ar fi căpătat proporţii dacă nu interveneau la timp trei echipaje de Poliţie. În cele din urmă, spiritele încinse au fost potolite de oamenii legii, iar cei doi răniţi au fost transportaţi cu câte o ambulanţă la spitalul din Câmpulung. În urma investigaţiilor medicale, s-a constatat că rănile suferite nu le-au pus vieţile în pericol. Cei doi au fost audiaţi de poliţişti, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Bărbatul de 34 de ani a fost reţinut.

Aproape tot satul s-a strâns la locul incidentului, oamenii comentând în felul lor cele întâmplate, în funcţie de afinităţi. Din fericire, nu au existat şi alte violenţe.  

Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!