10.5 C
Campulung Muscel
16/05/2025

Firma lui „Raţă”, executată că nu şi-a plătit gunoiul

Unul dintre cei mai cunoscuţi tineri din Câmpulung, implicat inclusiv în celebrul dosar de proxenetism, deschis în octombrie 2016, deţine un service auto în Grui. La finele lunii mai, societatea Universal OFS 2006 SRL a fost chemată în judecată, pentru că nu a achitat una dintre facturile la gunoi. Operatorul care se ocupă cu colectarea şi depozitarea resturilor menajere, Financiar Urban SRL, a deschis acţiunea civilă în instanţă pentru recuperarea sumei de 464,67 lei, contravaloarea unei facturi emise pe 5 aprilie 2019 şi scadentă pe 20 aprilie 2019, ce reprezintă serviciile de salubritate ale firmei lui Florin Oprea, la care se adaugă penalităţi de întârziere, calculate conform art. 42, alin. 10, lit. b, din Legea nr.51/2006, pentru fiecare zi de întârziere, precum şi a cheltuielilor de executare. Acesta este conţinutul sentinţei din 4 iunie 2019, emisă de Judecătoria Câmpulung, care nu poate fi atacată, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege.

Parchetul nu l-a trimis în judecată pe „Raţă”, după ce a agresat un şofer de ambulanţă 

Acum trei ani, service-ul lui Florin Oprea s-a asociat cu altul din Schitu Goleşti, Marcom Master Auto, iar împreună au câştigat, prin licitaţie, contracte cu Serviciul de Ambulanţă Argeş, prin care s-au angajat să achiziţioneze piese de schimb necesare maşinilor din parcul auto al instituţiei, respectiv salvări Mercedes şi Volkswagen, dar şi servicii de reparaţii şi întreţinere ale ambulanţelor argeşene. În acest fel, zeci de autospeciale, care au avut nevoie de reparaţii, au ajuns la societatea lui „Raţă”. În acest context, patronul Florin Oprea a avut de-a face cu numeroşi angajaţi de la Ambulanţa Argeş.

Un an mai târziu, în 2017, la service-ul lui „Raţă” a ajuns un şofer de ambulanţă, trimis de către conducerea instituţiei, împreună cu un coleg, să preia două maşini de la firma din Grui. În timp ce şoferul, Florin Străuţ, aştepta să primească actele şi cheile maşinii, patronul Florin Oprea a apărut din senin şi l-a pocnit pe acesta direct, fără ca omul să aibă timp să se apere. Căzut la pământ, conducătorul ambulanţei a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind tratat, prima dată, la Spitalul Câmpulung, apoi la Piteşti. Bărbatul acuza dureri puternice în piept şi în spate, iar când s-a înzdrăvenit, a depus plângere la Poliţie. Se pare că „Raţă” şi-a ieşit din fire, după ce l-a recunoscut pe şoferul de salvare ca fiind un fost jandarm, care a participat la mai multe descinderi acasă la interlop. 

Dosarul penal în care Florin Oprea a fost cercetat pentru că l-a lovit pe Florin Străuţ s-a închis pe 7 noiembrie 2018, când Judecătoria Câmpulung a admis soluţia adoptată de Parchet, de renunţare la urmărirea penală. “E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!