25.2 C
Campulung Muscel
16/04/2024

În drum spre Coşeşti, Un camion cu lemne s-a răsturnat în curtea unui localnic, la Dârmăneşti

Săptămâna trecută, în comuna Dârmăneşti, un camion cu lemne s-a răsturnat în curtea unui localnic şi a distrus totul în calea sa. Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului, stabilind că şoferul nu respectase viteza într-o curbă. Bărbatul a fost amendat şi are de plătit pagubele produse de mastodont.

Ion N., de 46 de ani, din comuna Cicăneşti, conducea un camion cu remorcă, încărcată cu lemne, pe DJ 732, iar într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-o curte din Dârmăneşti. Proprietarii gospodăriei au sărit ca arşi din pat, crezând că le va fi dărâmată casa, atunci când au auzit zgomotul puternic. Când au ieşit în curte şi au văzut prăpădul, şi-au pus mâinile în cap. Camionul cu remorcă, scăpat de sub control, provocase distrugeri importante. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au stabilit că şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă. Acesta a motivat că a avut o maşină în faţă, nu s-a putut încadra corect şi remorca a ieşit de pe şosea şi, fiind foarte grea, s-a răsturnat. A ajuns în curtea gospodarului, rupând gradul. A lovit un tractor, o dubiţă, o camionetă şi un autoturism, una dintre acestea fiind distrusă complet, şi stâlpii de iluminat. Oamenii legii l-au suspectat pe conducătorul auto că avea o cantitate mai mare de lemne în remorcă faţă de cea din acte, motiv pentru care a fost chemat un inginer silvic, care a confirmat că încărcătura corespundea documentelor. Bărbatul venea cu lemne din alt judeţ şi ar fi trebuit să ajungă la Coşeşti, să descarce la o firmă de exploatare a lemnului. La prima vedere, pagubele depăşesc 15.000 de lei. Conducătorul auto a fost amendat de poliţişti cu 870 de lei. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!