Tânărul din Godeni, care în luna ianuarie a fost reţinut după ce a fost acuzat de mama sa că a abuzat de ea, este din nou în atenţia judecătorilor, fiind trimis în judecată pentru că a agresat o consăteancă.
Dosarul penal în care Vasile Stelian Pripici, de 32 de ani, din satul Coteşti, comuna Capu Piscului, a fost trimis în judecată, pentru vătămare corporală, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpulung pe 13 iunie. Parte vătămată în proces este Maria Voican, iar părţi civile s-au constituit Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi Serviciul de Ambulanţă Argeş, care urmăresc să-şi recupereze cheltuială prilejuită de tratarea femeii agresate de Pripici. Maria Voican a fost snopită în bătaie de Pripici, în timp ce se aflau la lemne în pădure. Se pare că tânărul chiar a vrut să o violeze, însă această infracţiune nu a putut fi probată. În urma agresiunii, victima şi-a pierdut vederea la un ochi.
Vasile Stelian Pripici mai este suspect că, pe 26 ianuarie, anul acesta, pe fondul consumului exagerat de alcool, şi-a violat mama. Potrivit anchetatorilor, totul s-ar fi petrecut într-o casă nelocuită, care a aparţinut fostului soţ al femeii. Mama şi fiul ar fi mers acolo să consume alcool, iar la un moment dat, tânărul ar fi tăbărât pe cea care i-a dat viaţă şi a luat-o la bătaie, după care a violat-o. Şocată, femeia de 49 de ani, a alertat autorităţile, iar pe 27 ianuarie, fiul ei, Vasile Stelian Pripici a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Când aceasta a expirat, individul a fost prezentat Parchetului, care a propus arestarea lui preventivă. Instanţa a fost de acord şi a dispus ca musceleanul să-şi petreacă următoarele 30 de zile în arestul preventiv al IPJ Argeş. Adrian TĂNASE