Grav accident rutier, duminică, în jurul prânzului, pe şoseaua de centură a municipiului Câmpulung! Un bărbat de 71 de ani, care se deplasa pe bicicletă, a fost spulberat de o maşină şi a murit la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Câmpulung, în timp ce medicii încercau din răsputeri să-l stabilizeze, pentru a putea fi transferat la un spital din Bucureşti. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Potrivit martorilor, biciclistul, Victor I., din Câmpulung, se deplasa pe sensul de mers spre Piteşti, iar la un moment dat, pe o porţiune de drum drept, unde s-au mai produs accidente rutiere, a fost izbit în plin de un autoturism Opel, condus de Mirela B., de 51 de ani, din Curtea de Argeş, care tocmai se angajase într-o depăşire. Şoferiţa a încercat să evite impactul, însă manevra nu i-a reuşit. Biciclistul a fost luat pe capotă şi parbriz, iar după circa 40-50 de metri, a fost proiectat pe carosabil, lovindu-se puternic la cap. Victima a fost transportată cu o ambulanţă la spital, însă nu a avut nicio şansă de supravieţuire, multiplele traumatisme suferite în urma impactului fiind incompatibile cu viaţa. Poliţia Rutieră a întocmit în acest caz dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza accidentului. Alex BARBU