20/04/2025

Cine mai construieşte în Câmpulung

 

Primăria Câmpulung a eliberat în primele două luni 21 de certificate de urbanism şi 13 autorizaţii de construire. Făcând o medie, valorile sunt apropiate de cele ale lui 2018, când, în ianuarie şi februarie, au fost semnate 23 de certificate de urbanism şi 14 autorizaţii de construire. Majoritatea actelor emise sunt pentru câmpulungenii care continuă să ridice case, dar sunt pe liste şi construcţiile de hale de producţie şi depozitare, garaje, ateliere de reparaţii auto, balcoane, mansarde, foişoare. Certificatul de urbanism este actul premergător autorizaţiei de construire, dar nu ţine locul acesteia şi nu conferă dreptul de a executa lucrări. Se obţine de la primăria pe raza căreia se află imobilul, prin depunerea unei documentaţii. În baza documentaţiei, primăria eliberează certificatul de urbanism, actul prin care se comunică titularului ce avize şi studii trebuie să obţină pentru a i se elibera autorizaţia. Iată ce şi cine mai construieşte în Câmpulung:

Certificate de Urbanism, ianuarie 2019

Primele acte au fost semnate pe 10 ianuarie, pentru:

8Firma Power Forever SRL, care intenţionează să extindă, reabiliteze şi să modifice funcţiunea pensiunii (subsol, parter, etaj, mansardă), din str.Spiru Haret, nr. 2;

8Marian Josanu, pentru construire hală depozitare şi producţie, în strada Ion Ţicăloiu, nr. 5.

Următorul act a fost emis pe 23 ianuarie, beneficiar fiind Dragoş Irinel Coriu, care ridică un atelier auto, magazii, grup sanitar, copertină şi staţie spălare (parter), în strada I.C. Brătianu, nr. 92.

Ultimele patru certificate au putut fi ridicate pe 29 ianuarie, beneficiari fiind:

8Marius Ionuţ Vasilescu, care are două documente, unul pentru construire magazie şi polată, celălalt pentru construire magazie, la proprietatea din strada Calea Măgurii, fără număr;

8Ion Cioacă, pentru zidire locuinţă (parter cu mansardă), anexă (demisol cu parter), foişor şi împrejmuire, la proprietatea din strada Ion Ţicăloiu;

8Ilie Florea, care construieşte o hală pentru recuperarea materialelor reciclabile, în strada Lt. Col. N. Popp.

Certificate de urbanism, februarie 2019

Primul din lună, pe 4 februarie, a fost pentru Municipiul Câmpulung, necesar la lucrările de reabilitare a podului de pe Şoseaua Naţională.

Pe 5 februarie au fost emise două, beneficiari fiind:

8Petre Durcă şi Ionela Nicoleta Durcă, care intenţionează să ridice o casă (subsol, parter, etaj) şi împrejmuire, în strada Calea Măgurii;

8Alexandru Mihail şi Costinela Bianca Amzică, pentru construire casă (subsol, parter, mansardă), garaj-copertină (parter), în strada Gruiului, nr. 11E.

Au mai fost semnate certificate pe 13 februarie, pentru:

8Gheorghe Sârbu, pentru extindere locuinţă C1 (structură independentă), în strada Ion Giurculescu, nr. 11;

8Laurenţiu Ionuţ Brănescu, pentru ridicare magazie unelte (parter), în strada Târgoviştei, nr. 26;

8Firma Setro Metal Group SA, pentru ridicare hală producţie, în strada Şoseaua Naţională, nr. 153A.

Următoarele două documente au fost eliberate în contul:

8Firmei Gravolab CNC SRL, care amplasează bannere, în strada Valea Bărbuşii, nr. 1A;

8Gabriela Miloş, care ridică o casă (parter cu etaj), garaj şi împrejmuire, în strada Carpaţi, nr. 44.

Ultimele cinci certificate din februarie au fost ridicate de:

8Petre şi Andra Gabriela Boureanu, pentru extindere locuinţă (parter cu mansardă), în strada Giugeşti, nr. 20;

8Parohia Bisericii Şubeşti, pentru amplasare panouri publicitare direcţionale, în strada Negru Vodă – Negulici;

8Ion Dragoş Horeabă, pentru construire balcon în proiecţie, la scara D a blocului C9, din strada Cpt. Ion Becleanu, nr. 10;

8Vasile Soare, pentru mansardare locuinţă, în strada Valea Bărbuşii, nr. 20A;

8Marilena şi Iulian Vlădoi, care demolează o locuinţă (subsol cu parter) şi o anexă (parter), din strada BP Haşdeu, nr. 15.

 

Autorizaţii de construire, ianuarie 2019

Pe 10 ianuarie, actul a fost eliberat pentru Marius Alin Andrei, care-şi reamenajează apartamentul din blocul A1, strada Şoseaua Naţională, nr. 165 (termen 12 luni).

Următoarele trei autorizaţii, semnate pe 23 ianuarie, au ajuns la societatea Advanced Retail Systems SRL, care amplasează firme luminoase la locaţiile din strada Gruiului, nr. 63, bloc D18, Piaţa Jurământului, bloc A4, şi strada Republicii, nr. 39 (termen 12 luni).

Au mai fost eliberate şapte documente pe 29 ianuarie, iar solicitanţii au fost:

8Mihai Mugurel Nica şi Florina Cristinela Nica, care extind locuinţa (subsol+parter) pe structură independentă şi construiesc garaj, în strada Nanu Muscel, nr. 3 (24 luni);

8Rica Zamfir şi Doina Mihaela Zamfir, care intenţionează să extindă locuinţa şi să modifice împrejmuirea, în strada Valea Româneştilor, nr. 9 (termen 24 luni);

8Firma Unix Auto SRL, care a amplasat panouri direcţionale la sediul din strada Pictor Grigorescu, nr. 1 (termen 12 luni);

8Consiliul Judeţean Argeş, pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Una pentru demolarea a trei anexe la sediul din strada Traian, nr. 96A, iar cealaltă, pentru construire garaj (parter), la aceeaşi locaţie (termen 12 luni);

8Municipiul Câmpulung, pentru reabilitare străzi: Ion Ţicăloiu, Plăieşi, Drăceşti (termen 24 luni);

8Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Nicolae”, pentru realizare acces la grupurile sanitare existente, la sediul din strada Negru Voda, nr. 87 (termen 12 luni).

Ultima hârtie din ianuarie a fost ridicată de Romturingia SRL, pe 30 ianuarie, fiindu-i necesară la demolarea parţiala a halei C1 şi construire hală metalică (parter), la sediul din strada Calea Braşovului, nr. 30 (24 luni).

Autorizaţii de construire, februarie 2019

Singura autorizaţie de construire a fost emisă pentru Doina Maria Simescu, care face modificări nestructurale la apartamentul din blocul A11, strada Poenaru Bordea, nr. 1.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!