12/06/2025

Doliu în lumea fotbalului muscelean Fostul masor Sandu Epure, găsit mort în apartament

 

Sandu Epure, omul care s-a îngrijit mai bine de 40 de ani de fotbaliştii care au evoluat de-a lungul timpului la echipele de fotbal din Câmpulung, a fost găsit fără suflare, marţi după-amiază, în apartamentul lui din cartierul Flămânda. Avea 70 de ani şi locuia singur. Vecinii au fost cei care au sunat la 112, anticipând o nenorocire, după ce pe scara blocului se simţea un miros greu, de cadavru, iar Sandu Epure nu mai fusese zărit de la începutul lunii aprilie.

Poliţiştii şi pompierii au ajuns la faţa locului, au deblocat uşa şi l-au găsit pe Sandu Epure căzut într-o cameră, fără viaţă. Pe trupul neînsufleţit nu s-au găsit urme de violenţă, iar cadavrul intrase deja în descompunere, mirosul specific simţindu-se din plin în toată casa. Din primele cercetări, se pare că bărbatul a suferit un stop cardio-respirator ca urmare a unui infarct miocardic. Nefiind o moarte suspectă, certificatul de deces a fost eliberat de medicul de familie, în evidenţele căruia figura cu probleme cardiace. Vestea morţii celui care a fost mai bine de 40 de ani maseurul echipelor de fotbal Muscelul Câmpulung, ARO Câmpulung şi CSS Dinicu Golescu, a picat ca un trăsnet în lumea fotbalului din Muscel. Ajuns la vârsta de 70 de ani, chiar dacă era pensionar, nea Sandu era nelipsit din anturajul echipelor de fotbal ale CSS Dinicu Golescu. De mai bine de două săptămâni, însă, el nu mai dăduse niciun semn de viaţă. Acest lucru le-a dat de gândit vecinilor, dar şi uneia dintre fiicele sale, care au dat alarma la 112, solicitând intervenţia pompierilor.

Sandu Epure a fost depus la capela Cimitirului Flămânda, fiind înmormântat ieri, alături de soţia sa, decedată în urmă cu doi ani. Întreaga suflare fotbalistică din Câmpulung, şi nu numai, deplânge trecerea lui la cele veşnice. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!