Bugetul Câmpulungului, pe 2019, prezentat contribuabililor, pe site, la un total de 90.781.010 lei, a mai crescut un pic în decursul celor două săptămâni, care au despărţit publicarea lui de momentul dezbaterii publice. Directoarea economică Violeta Iarca a anunţat un cuantum actualizat la 95.873.000 lei, ca urmare a unor alocări de fonduri intervenite în acest răgaz. Aşadar, veniturile şi cheltuielile municipiului cresc cu peste 5 milioane de lei, o parte din sume având destinaţie clară: nevoi ale învăţământului şi asistenţei sociale.
Finanţele Publice completează bugetul cu 5 milioane de lei
Referindu-se la ceea ce înseamnă formarea bugetului, ca venituri şi cheltuieli, şefa Direcţiei Economice spunea că s-a ţinut seama de încasările estimate pentru anul 2019, cu respectarea unor principii bugetare şi cuprinderea fondurilor repartizate din unele venituri ale bugetului de stat. Drept urmare, şi secţiunea de cheltuieli trebuia să fie finanţată în totalitate din veniturile estimate ale anului în curs. Totodată, s-a avut în vedere gradul de realizare a veniturilor proprii în anul 2018, din taxe şi impozite locale. „Suplimentar acestor venituri, am putut include în buget cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, de 1.071.000 lei, în completarea veniturilor proprii, pentru echilibrarea bugetului local. Faţă de ce s-a prezentat pe site, la venituri şi cheltuieli, venim în plus cu nişte sume, care au fost repartizate ulterior, de către direcţiile judeţene ale administraţiilor finanţelor publice. Este vorba despre suma de 3.018.000 lei, care finanţează cheltuielile cu bunurile şi serviciile, reprezentând finanţarea de bază, care se acordă unităţilor de învăţământ, conform Legii 1/2011, pentru bunuri şi servicii. Tot prin adresa primită de la Finanţele Publice, s-au repartizat sumele care finanţează cheltuielile copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă: 215.000,25 lei. Am primit pentru stimulentul educaţional, respectiv tichete de creşă pentru grădiniţă, suma de 30.000 lei. Iar pentru finanţarea în completarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu cărbune şi combustibil petrolier, pentru beneficiarii Legii 448/2006, ni s-a alocat suplimentar faţă de ce prevăzusem noi în proiectul de buget suma de 14.500 lei. Toate acestea trebuie incluse în partea de funcţionare, pentru că ele reprezintă venituri ale secţiunii de funcţionare, şi vor fi incluse la cheltuieli, în special la unităţile de învăţământ şi Direcţia de Asistenţă Socială, acolo unde trebuie să se şi cheltuiască.”, a precizat directoarea Iarca.
Totalul veniturilor bugetului local se situează, după ultimele modificări, la 95.873.000 lei, incluzând şi excedentul bugetar, care finanţează cheltuielile secţiunii de dezvoltare. „Atunci, bugetul va fi într-o formulă echilibrată, în sensul că suma totală de venituri, de 95.873.000 lei, se va regăsi şi în partea de cheltuieli.”, a adăugat aceasta.
Veniturile proprii ale municipiului, 13,5 milioane lei
Vorbind despre cheltuieli, Iarca a amintit că în subordinea Consiliului Local funcţionează 22 de instituţii, dintre care 14 unităţi de învăţământ, trei de cultură, Direcţia de Asistenţă Socială, Serviciul Public de Evidenţă a Persoanei, ADP şi cele două spitale. Pe lângă finanţarea de care beneficiază din bugetul statului, unele dintre ele beneficiază şi de finanţare complementară din bugetul local.
În privinţa veniturilor proprii, „am prognozat a se încasa 13.512.000 lei, la care s-au adăugat sumele repartizate din impozitul pe venit global, sumele încasate până la această dată din sponsorizări şi din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului public al municipiului Câmpulung. La veniturile obţinute din taxa pe valoarea adăugată, care finanţează activităţi şi instituţii descentralizate aflate în subordinea Consiliului Local, faţă de suma prevăzută, am primit o sumă suplimentară, care se va regăsi în bugetul nostru după această dezbatere. La partea de venituri se suplimentează cu 5.015.000 lei.”, a afirmat directoarea executivă.
Subvenţiile în valoare de 25.748.740 lei constau în finanţările de la Ministerul Dezvoltării pentru proiectele pe PNDL2, plus celelalte subvenţii acordate Spitalului Municipal, TBC şi alte forme de sprijin, aşa cum cele de încălzire pentru populaţie ş.a.
La venituri din fonduri externe nerambursabile, estimate la 8.442.920 lei, „se regăseşte o sumă rămasă de finanţat în cadrul proiectului „Schimbă-ţi viitorul”, aflat în implementare. Ceea ce rămas de finanţat pentru anul curent a trebuit să se includă în buget la partea de venituri, pentru că este inclus, în mod automat, şi la partea de cheltuieli.”, a continuat expozeul şefei Economicului pe subiectul cheltuielilor anului 2019.
„Din excedentul bugetar al anilor precedenţi, putem observa că s-a prevăzut a se utiliza două sume. Una, în valoare de 202.000 lei, va finanţa efectuarea unor obiective de investiţii la fondul locativ, cealaltă parte, partea mare a excedentului bugetar – 22.071.940 lei -, va fi utilizată pentru finanţarea listei de investiţii.”, a mai spus Iarca, înainte de a detalia pe capitole cum se consumă banii municipiului în acest an. M.B.