2.1 C
Campulung Muscel
07/12/2024

Tânăr din Bughea de Jos, prins la volan fără permis

Un tânăr din comuna Bughea de Jos a fost depistat, săptămâna trecută, de poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung, în timp ce şofa un autoturism prin comuna Berevoeşti, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acum, el este cercetat penal şi riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.

Tânărul de 30 de ani lucrează în Berevoeşti şi a avut ghinionul să fie prins de un echipaj al Biroului Rutier Câmpulung, în timp ce încerca să ajungă acasă la volanul unui autoturism, chiar dacă nu deţinea permis de conducere. Oamenii legii se aflau pe DC 3, în comuna Berevoeşti, în timpul unei acţiuni cu aparatul radar. Aveau o maşină la control, iar la un moment dat au observat cum un autoturism a tras pe dreapta şi a oprit la circa 20 de metri de ei, după care şoferul acestuia a încercat să dea cu spatele, încercând să întoarcă şi să se îndepărteze cât mai repede de ei. Atunci şi-au dat seama că ceva este în neregulă şi au mers la el pentru a-i pentru verificări de rutină. Agenţii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere, deşi autoturismul era înscris pe numele său, şi l-au invitat la sediul Poliţiei Câmpulung pentru a da cu subsemnatul. Totodată, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!