Luptătorii români Florin Tiţa (55 kg) şi Lenard Berei (130 kg), ambii pregătiţi de antrenorul muscelean Anton Arghira, au reuşit să ajungă în finalele Campionatului European de Lupte U23, de la Novi Sad. În ultimul act, ambii sportivi au pierdut la zero, dar după o evoluţie bună, în faţa unor adversari din Georgia.
Florin Tiţa l-a întâlnit în finala categoriei 55 kilograme pe Nugzari Tsurtsumia, în faţa căruia a pierdut cu 0 – 9, după ce a trecut în semifinale, cu 12 – 2, de Bence Kovacs, din Ungaria. La categoria 130 de kilograme, Lenard Istvan Berei a întâlnit pe Zviadi Pataridze, georgian şi el, însă nu a reuşit să obţină „aurul”, fiind învins cu scorul de 0 – 5. În semifinale, sportivul român a trecut de rusul Oleg Kahaberovitch Agakhanov, cu 4 – 3. Răzvan Arnăut şi-a asigurat şi el participarea în finala mare a categoriei 60 de kilograme, obţinând tot o medalie de argint, în timp ce Alexandru Solomona s-a clasat pe locul cinci la categoria 67 kilograme. Din păcate, însă, musceleanul Vlad Mariea a pierdut orice şansă de a se mai lupta pentru medalia de bronz, după ce a pierdut, clar, 0-8, în faţa azerului Nasir Hasanov, în recalificări. „CE U23, Novi Sad. Cu regretul că nu a fost aur, dar cu mândria unor lupte cu toate forţele, pentru un vis! Florin Tiţa (55 kg) şi Lenard Berei (130 kg), sub îndrumarea antrenorilor Anton Arghira şi Petre Cărare, au ridicat drapelul României la Europenele din Serbia. Două medalii de argint cât un aur, pentru care luptătorii noştri au depăşit bariere, ghidaţi de un ţel. Un rezultat de excepţie pentru luptele româneşti, pentru România! Felicitări, băieţi! Felicitări, tuturor! Hai, România!”; „Răzvan Arnăut câştigă a treia medalie de argint pentru delegaţia României! Arnăut a cedat în finala categoriei 60 de kilograme în faţa adversarului turc Kerem Kamal. Însă, ambiţia de care a dat dovadă la acest Campionat European U23 ne face să credem că România a câştigat, pe lângă medalia de argint, un luptător pentru viitor! Felicitări, Răzvan! Hai România! Preşedintele FRL, Răzvan Pârcălabu a fost cel care a acordat medalia de aur la această festivitate!”, sunt mesajele postate de Federaţia Română de Lupte pe pagina de Facebook. Alex BARBU