3.5 C
Campulung Muscel
23/03/2023

Micuţii luptători musceleni în top

Etapa interjudeţeană de lupte greco-romane, rezervată copiilor, care a avut loc la Câmpulung, a fost dominată de micuţii sportivi de la CS Muscel, care au urcat pe podiumul de premiere la toate categoriile de vârstă. Toţi luptătorii musceleni care au intrat în concurs s-au calificat mai departe, la faza zonală.

Sâmbătă, sala de lupte greco-romane din incinta Complexului Sportiv Muscel a părut neîncăpătoare. Peste 100 de luptători de greco-romane, de la mai multe cluburi de profil din ţară, au intrat pe salteaua de întrecere, în vederea calificării la etapa zonală. De departe, sportivii musceleni, pregătiţi de antrenorul Dumitru Mâzgaciu, au avut o comportare excelentă pe întreaga durată a competiţiei, reuşind să urce pe podiumul de premiere şi, implicit, să se califice mai departe. La categoria de vârstă, 2007-2008, la categoria 34 de kilograme, Noris Moise a fost de neînvins, reuşind să se situeze pe primul loc, după ce a trecut în finală de colegul lui, Florin Neaţă, cu scorul de 3-1. La categoria de vârstă 2006-2007, finala categoriei 38 de kilograme, s-a disputat tot între doi sportivi de la CS Muscel, Alexandru Matei şi Leonard Vlaicu, primul câştigând locul întâi, după ce s-a impus cu scorul de 5-0. Marian Ursulescu a câştigat detaşat competiţia, la categoria 45 de kilograme, iar Marius Georgescu şi Claudiu Vasilescu s-au clasat pe ultima treaptă a podiumului, la categoria 60 de kilograme. Constantin Suditu, la categoria 68 de kilograme, şi-a spulberat toţi adversarii, reuşind să câştige toate meciurile cu 5-0, adjudecându-şi, astfel, primul loc, iar, la categoria plus 75 de kilograme, Robert Taftur s-a clasat pe poziţia a doua. 

Alex BARBU

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!