Românul a fost dintotdeauna inventiv şi a ştiut să facă bani chiar şi din piatră seacă. Bişniţa a fost, este şi, cu siguranţă, va fi atu-ul nostru forte, în ciuda autorităţilor, care se chinuie degeaba să stopeze acest fenomen care a scos după 1989 milionari pe bandă rulantă. Românul cumpără şi vinde orice, aşa că nu m-am mirat foarte tare atunci când m-am lovit de o bişniţăreală, la Piteşti, cu timbre fiscale, chiar sub nasul poliţiştilor, care nu sunt străini de această stare de fapt.
Destinul l-a purtat pe un tânăr, dornic de angajare, la sediul IPJ Argeş. Avea nevoie de un act doveditor precum că nu e „penal”. A fost îndrumat de un bărbat în uniformă către ghişeul nr. 4, cel cu „Cazierul”, şi s-a aşezat frumos la coadă, după ce în prealabil a completat o cerere şi a achitat taxa aferentă, de
10 lei. „N-aveţi timbrul fiscal!”, îi şopteşte un tânăr din spatele său. „De unde pot să cumpăr?”, întreabă cel în cauză, neştiutor. De la poştă, din centru. E cam departe, dar puteţi să mergeţi afară, că sunt unii care vând. E mai scump, dar asta e!”, îi sugerează interlocutorul său. Iese din rând, ajunge afară şi imediat e luat în primire de un ins cu barbă ce duhnea a bere. „Am timbre, la şase lei bucata. Dacă nu vreţi, mergeţi la poştă şi cumpăraţi.”, îi spune individul. Negociază cu el şi îl lasă la patru lei. Şi aşa e bine pentru el în condiţiile în care un timbru fiscal se vinde normal cu 2 lei. Îl ia, bucuros că a rezolvat problema, dar şi indignat în acelaşi timp: cum se poate întâmpla aşa ceva la câţiva paşi de sediul IPJ? Uite că se poate şi, din câte-am aflat, povestea e veche, descoperită în 2009 de jurnaliştii de la Adevărul. Musceleanul de pe bulevard