-5.2 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Două arme de vânătoare, confiscate

 

În ultimele zile ale lunii februarie, Judecătoria Câmpulung a definitivat două dosare, care au avut ca obiect confiscarea specială. Prin hotărârile luate, instanţa a dispus reţinerea a două arme de vânătoare.

Marţi, 26 februarie 2019, a fost încheiat procesul iniţiat de Parchetul Câmpulung, prin Ordonanţa de clasare nr. 1447/P/2017, din data de 24 octombrie 2018. Astfel, Judecătoria Câmpulung a hotărât luarea măsurii de siguranţă prin confiscarea specială a unei arme de vânătoare cu alice, marca ZP, seria 48971, calibru 16 milimetri, deţinută ilegal de către Răzvan Gheorghe Horobeanu.

În al doilea caz, analizat pe 27 februarie, lucrurile au stat astfel. Adică, la propunerea Parchetului, instanţa a dispus confiscarea puştii de vânătoare, marca SUHL, seria 857487, calibru 12 milimetri, muniţia şi dispozitivul artizanal de confecţionat cartuşe, ridicate din patrimoniul lui Nicolae Oleinic, decedat, bunuri predate de moştenitori, conform procesului verbal din 27 noiembrie 2017. Aceste bunuri se află în prezent în custodia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, conform Dovezii seria AG, nr. 394162 din 29 iunie 2018 şi Dovezii seria AG, nr. 394185 din 18 septembrie 2018. Cei în cauză au termen 3 zile de la comunicare să conteste hotărârile la instanţa ierarhic superioară. A.T.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!