20.6 C
Campulung Muscel
12/06/2025

Ionel Dulamă rămâne cel mai înstărit edil din Muscel

Declaraţiile de avere sunt valabile pentru anul 2017, cele aferente anului 2018 nefiind încă făcute publice

Continuăm prezentarea declaraţiilor de avere a altor zece primari din Muscel, ajungând astfel la 19, numărul celor care s-au respectat şi au făcut publice aceste documente. Potrivit Legii nr. 176/2010, primarii, consilierii locali, precum şi funcţionarii din primării şi instituţii publice sunt obligaţi să-şi depună declaraţiile de avere fie pe site-ul instituţiei, fie la afişierele de la sediile primăriilor. Legea, care este vegheată de Agenţia Naţională de Integritate, prevede că aceste categorii de persoane trebuie să îşi depună şi actualizeze declaraţiile de avere şi interese anual, până cel târziu la data de 15 iunie.

Declaraţiile de avere se întocmesc pentru anul fiscal anterior, în cazul nostru încheiat la 31 decembrie 2017, în cazul veniturilor, respectiv până la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie, cum sunt datoriile, conturile din bancă, vânzări şi cumpărări sau alte tranzacţii.

Ei bine, majoritatea comunelor din Muscel n-au ajuns în era digitală şi nu au nici măcar un site de prezentare, iar cele care au, nu şi-au mai actualizat datele de „secole”. Complete şi actualizate aproape în timp real sunt cele administrate de Primăriile Schitu Goleşti şi Godeni şi, mai nou, cel al administraţiei de la Bălileşti. În rest, toate „o apă şi-un pământ!” Să nu mai spunem că nici pe portalul Consiliului Judeţean nu sunt ataşate aceste declaraţii de avere şi interese şi, ce e mai grav, nici la Agenţia Naţională de Integritate nu figurează pentru primarul de la Albeşti, Cătălin Manta; de la Aninoasa, Ştefan Benonie; de la Cetăţeni, Claudius Ciobanu; de la Davideşti, Ion Sandu; de la Hârtieşti, Petre Andrei; de la Mioarele, Damian Poştoacă; şi de la Vlădeşti, Cristian Dică Hristu. În continuare vă comunicăm ce şi-au trecut în declaraţiile de avere pentru anul 2017 cei zece primari conştiincioşi.

Ion Băcioiu, Dragoslavele

Cu ajutorul unor hotărâri judecătoreşti din  2012, a intrat în posesia a patru terenuri, având drept de proprietate împreună cu soţia, Aurelia Băcioiu:

-700 mp, agricol, în Dragoslavele;

-9.800 mp, extravilan, în Dragoslavele;

-7.500 mp, extravilan, în Dragoslavele;

-5.000 mp, extravilan, locaţia fiind secretă.

Are cumpărată jumătate dintr-o casă de locuit, de 80 mp, dobândită în 2009. Din 1995 are luat în concesiune un spaţiu comercial, cu suprafaţa de 100 mp. Ambele clădiri sunt amplasate în localitatea Dragoslavele.

Şi-a cumpărat două autoturisme, o Dacia, din 2004, şi un Volkswagen Tiguan, din 2008.

Deţine un depozit bancar la BRD cu un sold la zi de 47.363 lei.

În 2017, Ion Băcioiu a înregistrat un venit din salariul de primar de 44.757 lei (3.730 lei lunar). La bugetul familiei a participat şi soţia, Aurelia Băcioiu, cu 31.424 lei (2.618 lei pe lună), plus subvenţia de la APIA, de 19.993 lei.

Declaraţia a fost completată de edilul aflat la primul mandat pe 11 iunie 2018.

Tudorel Miriţă, Schitu Goleşti

Are dreptul de proprietate a câte o pătrime din două suprafeţe de teren, aflate în satul Lăzăreşti, pe care le împarte cu Teodora Miriţă, Simina Geantă şi Iuliana Niculescu:

-700 mp, teren intravilan, moştenit în 1992;

-11.300 mp, teren agricol, moştenit în 1992.

A mai moştenit, în 1992, un sfert dintr-o casă, în Lăzăreşti, cu o suprafaţă de 103 mp, ceilalţi coproprietari fiind Teodora Miriţă, Simina Geantă şi Iuliana Niculescu.

Are cumpărat un autoturism Skoda Superb, an fabricaţie 2005.

Până în anul 2020 are de înapoiat Bancpost suma de 34.000 lei, primită împrumut în 2015.

La capitolul venituri, în declaraţia de avere completată pe 29 mai 2018, are trecută indemnizaţia de primar, de 55.727 lei (4.644 lei lunar), dar şi salariul de profesor al soţiei, Lenuţa Miriţă, de 26.410 lei (2.200 lei pe lună).

Ion Banzea, Poienarii de Muscel

Edilul şi-a înregistrat documentul pe 30 mai 2018. Are moştenite două tarlale de teren în Poienarii de Muscel, iar pe a treia a cumpărat-o:

-0,6 hectare, teren agricol, cumpărat, în satul Groşani;

-0,10 hectare, teren intravilan, moştenit, în satul Groşani;

-0,17 hectare, teren agricol, în zona Chilii.

În 2007 şi-a ridicat o casă, de 70 mp, în satul Groşani.

Are înmatriculate două autoturisme, un Rover şi un Yahmar, ambele fabricate în anul 2000, dobândite prin cumpărare.

În 2017, a avut un salariu de 48.866 lei (4.072 lei pe lună), iar soţia, Genoveva Banzea, a încasat o pensie de 9.000 lei (750 lei lunar).

Ion Pădureanu, Godeni

Deţine cu soţia, Georgeta Pădureanu, un apartament în Câmpulung, de 43,96 mp, cumpărat în anul 1992.

Are o maşina Chevrolet, an fabricaţie 2012.

Din 2017 are deschis un depozit bancar la Bancpost, în valoare de 17.000 lei.

Acum doi ani, venitul familiei a fost format din indemnizaţia de primar a lui Ion Pădureanu, de 49.157 lei (4.096 lei lunar), la care s-a pus pensia de la M.Ap.N., de 37.200 lei (3.100 lei pe lună), şi pensia medicală a soţiei, de 6.590 lei (549 lei pe lună).

Informaţiile apar în declaraţia depusă pe 4 iunie 2018.

Gheorghe Matei, Mihăeşti

Primarul şi-a trecut proprietăţile şi veniturile în declaraţia dată 30 mai 2018. Are dreptul de proprietate pentru două parcele de teren:

-3.700 mp, agricol, în Mihăeşti, moştenit în 1990, din care deţine o jumătate;

-5.000 mp, extravilan, cumpărat în 2011.

Are dreptul la câte o jumătate din trei construcţii:

-o casă de locuit în Mihăeşti, moştenită în 1990, pe care a reparat-o şi extins-o la 300 mp;

-o anexă de 72 mp, în Mihăeşti, pe care o deţine din 1994;

-un apartament în Piteşti, de 49 mp, cumpărat pentru copii cu un împrumut de la BRD.

Şofează un autoturism Volkswagen, fabricat în 2005 şi cumpărat în anul 2013.

Ca salariat la Primăria Mihăeşti, Gheorghe Matei a avut un venit de bază la 31 decembrie 2017 de 51.914 lei (4.326 lei lunar). Edilul a mai avut venit şi de la APIA, de 1.601 lei, la care s-a pus şi cel al soţiei, Elena Matei, de administrator al unei firme, de 22.800 lei (1.900 lei pe lună).

Nicolae Tarbă, Bughea de Sus

Împreună cu soţia, Gheorghiţa Tarbă, au cumpărate, din 1997 şi până în 2010, şase tarlale de teren intravilan, toate în Bughea de Sus:

-1.382 mp, din 1997;

-3.221 mp, din 2003;

-800 mp, din 1998;

-3.412 mp, din 1998;

-7.147 mp, din 2006;

-3.500 mp, din 2010.

Soţii şi-au ridicat o casă, în anul 1997, în comună, în suprafaţă de 180 mp.

Are două autoturisme, o Toyota Yaris, fabricată în 2006, şi o Skoda Octavia, din 2007.

În anul 1998 a deschis la BCR un depozit bancar cu un sold de 80.000 lei.

Nicolae Tarbă a avut, în 2017, un salariu de 48.860 lei (4.071 lei pe lună), iar soţia, angajată tot la Primăria Bughea de Sus, de 34.356 lei (2.863 lei lunar).

Informaţiile, împărţite pe capitole, apar în hârtia semnată pe 12 iunie 2018.

Paul Ion Marin, Stoeneşti

Conform declaraţiei din 15 iunie 2018, edilul şi soţia, Maria Marin, au în proprietate:

-7.500 mp, teren agricol, moştenit în 1976;

-3.500 mp, teren agricol, cumpărat în 1996.

Ambele suprafeţe sunt în Stoeneşti.

La clădiri, cei doi au două case în Stoeneşti:

-una moştenită în 1976, de 120 mp;

-a doua, de 200 mp, construită în 1999.

Are înmatriculat un Volkswagen, an fabricaţie 2008, cumpărat în leasing.

În 2008 a vândut firmei Holcim suprafaţa de 5.000 mp teren, pentru care a primit suma de 17.000 lei, iar în 2011, încă 2.500 mp, contra a 20.000 lei.

Are consemnate două depozite bancare. Unul de 45.000 lei, deschis în 2007, la Bancpost, iar al doilea, de 35.000 de lei, din 2011, la Raiffeisen Bank.

Acum doi ani, bugetul familiei a fost alcătuit din indemnizaţia de edil, de 48.991 lei (4.082 lei pe lună), şi salariul de agent agricol al Mariei Marin, de 27.256 lei (2.271 lei lunar). Plus 15.000 lei, câştigaţi de cei doi din creşterea animalelor şi vânzarea fructelor.

Marian Toader, Lereşti

Marian Toader este singurul edil din mediul rural, din această serie, care nu are o locuinţă pe numele lui şi o „palmă” de teren. Asta reiese din declaraţia semnată pe 25 mai 2018.

Are înmatriculat un autoturism Dacia Logan, an fabricaţie 2007, cumpărat în leasing în 2009 şi achitat până în 2013.

În 2017, edilul Marian Toader a înregistrat venituri din salariul de la Primăria Lereşti, de 51.108 lei (4.259 lei pe lună), cel de administrator la Centrul de Zi „Bambi” Câmpulung al soţiei, Ramona Nicoleta Toader, de 21.135 lei (1.761 lei pe lună), salariul fiului cel mare, Ionuţ Octavian Toader, inginer la Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, de 12.314 lei (1.026 lei lunar), şi alocaţia fiului mai mic, de 1.008 lei (84 lei lunar).

Ion Boncoi, Valea Mare Pravăţ

Ion Boncoi este al doilea edil care încasează, pe lângă indemnizaţia de ales local, şi pensie, celălalt fiind Ion Pădureanu, de la Godeni, fost cadru militar. Informaţia figurează în actul înregistrat pe 22 februarie 2018.

Are cumpărată, de la părinţi, suprafaţa de 7.500 mp, fâneţe, în Câmpulung, din anul 1994, fiind împărţită între edilul Ion Boncoi şi consoartă, Elena Boncoi. 

Şofează un autoturism Duster, fabricat în 2012, dobândit prin cumpărare.

Are economisită la Bancpost suma de 36.511,89, fără a se specifica moneda.

În 2017, Ion Boncoi a încasat un salariu de la Primăria Valea Mare Pravăţ de 47.523 lei (3.960 lei pe lună), dar şi o pensie de 20.412 lei (1.701 lei lunar). Acestor venituri i se adaugă şi cel al soţiei, din pensie, de 8.273 lei (689 lei pe lună).

Ionel Dulamă, Rucăr

Deşi este la sfârşitul listei, edilul de la Rucăr deţine cele mai multe proprietăţi. Însumând suprafeţele de teren pe care le are în proprietate, ajunge şi el la aproape 50 de hectare, dar nu-l depăşeşte pe Vasile Leau, de la Boteni, care deţine 59,30 hectare. Dar, cu toate astea, credem că e cel mai înstărit primar din Muscel, aşa cum reiese din declaraţia semnată pe 30 mai 2018.

Edilul, singur sau împreună cu soţia, are în proprietate 13 parcele de teren, cumpărate, primite donaţie sau prin acte de întreţinere sau de schimb. Unele sunt în localitatea Rucăr, altele în judeţul Vrancea, dar sunt şi câteva care au locaţia la secret. Acestea sunt:

-420 mp, teren intravilan, cumpăraţi cu Maria Dulamă, în anul 1997, în Rucăr;

-500 mp, teren intravilan, dobândiţi prin act de schimb;

-9.331 mp, teren agricol, obţinuţi printr-un act de schimb în 2005;

-1.482 mp, teren intravilan, cumpăraţi cu Maria Dulamă, în anul 2006;

-2.141 mp, teren agricol, primiţi prin donaţie în 2006;

-5.168 mp, teren agricol, cumpăraţi cu Maria Dulamă, în anul 2007;

-410,582 dramuri, cumpărate în 2014;

-613,332 dramuri, primite donaţie în 2016;

-1.700 mp, teren intravilan, în judeţul Vrancea, în urma unui act de întreţinere din anul 2015;

-5.000 mp, teren agricol, în judeţul Vrancea, primit de Maria Dulamă, în 2015, în urma unui act de întreţinere;

-12,85 hectare, teren agricol, păşune, căpătat prin donaţie în 2016;

-2,53 hectare, teren agricol, fâneţe, în Rucăr, primit prin donaţie în 2016. Din această suprafaţă deţine patru din şase părţi;

-343 hectare, teren agricol, fâneţe, în Rucăr, din care are prin donaţie patru părţi din şase;

-30,1 hectare, teren agricol, primit în 2016, prin act de donaţie de Ionel Alexandru Dulamă, cu o cotă de 1/2;

La rubrică clădiri, are trecute imobilele:

-o casă de locuit, cumpărată de cei doi soţi Dulamă în Rucăr, în anul 1997, cu o suprafaţă de 138 mp;

-o casă de vacanţă, de 81 mp, dobândită de edil în anul 2005, printr-un act de schimb;

-un saivan pentru ovine, de 500 mp, cumpărat în anul 2010, cu Maria Dulamă;

-o pensiune nefinalizată, de 250 mp, construită în anul 2012, în coproprietate cu Maria Dulamă.

Anul trecut a avut scadenţa la un împrumut de 16.000 lei, luat de la CAR Forest Rucăr în 2017. Până în 2026, are de rambursat suma de 93.000 lei, primită de la BRD Filiala Rucăr în anul 2006.

În anul fiscal 2017, bugetul familiei a fost alcătuit din venitul de primar al lui Ionel Dulamă, de 53.784 lei (4.482 lei lunar), salariul Mariei Dulamă, inginer la firma Euromar Turism And SRL, de 12.039 lei (1.003 lei pe lună), dividendele primite de Ionel Dulamă de la Obştea Moşnenilor Rucăreni şi Dâmbovicioareni, de 17.460,68 lei şi cele ale Mariei Dulamă, de la APIA, de 34.548,54 lei, ultimele venituri fiind pentru anul 2016.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!