Echipele de juniori U15,U17 şi U19 ale Clubului Şcolar „Dinicu Golescu” îşi stabilesc cartierul general de mai mulţi ani în această perioadă din intersezon la staţiunea Govora. Prima echipă care a ajuns în staţiunea vâlceană a fost cea pregătită de Ovidiu Tică la U17. Juniorii musceleni nu au avut altceva de făcut decât să se concentreze la antrenamente. O zi de pregătire a constat în 3 antrenamente şi începea cu alergare la primele ore ale dimineţii, micul dejun, după care sprinturi pe terenul din apropiere, odihnă, iar după amiază la sala de forţă. Aici, timp de o oră, fiecare jucător trecea pe la aparatele de forță, după care urma refacerea la bazinul de înot din incinta hotelului. Niciunul dintre juniori nu a făcut rabat de la efort şi a executat corect toate exerciţiile comandate de profesorul Ovidiu Tică.
Echipa U17 nu a avut un parcurs în prima parte a campionatului aşa cum şi-ar fi dorit diriguitorii echipei. Pentru retur şi-au stabilit o ţintă greu de atins: sa fie în primele trei echipe. Echipa U17 a revenit la Câmpulung luni seara şi va continua pregătirea pe plan local. În data de 9 martie se va relua campionatul, iar muscelenii vor evolua în deplasare la Nucet cu echipa similară din localitate.
Au început şi meciurile
A revenit de câteva zile din cantonamentul montan, însă nu este loc de pauză, asta deoarece echipa de fotbal CSS Dinicu Golescu Câmpulung U17 a jucat un prim meci amical. Elevii antrenorului Ovidiu Tică au întâlnit, pe 6 februarie, pe terenul II din Complexul CS Muscel, echipa de juniori U19 a clubului Dunărea Călăraşi, în faţa căreia au cedat, scor 0-2.
Juniorii de primă ligă, Dunărea Călărași, juniorii se află în această perioadă în cantonament, în municipiul Câmpulung, iar peste două zile vor disputa meciul cu echipa similară U19 de la CSS Dinicu Golescu, pregătită de antrenorul Cristi Crețu. Meciul va avea loc vineri, de la ora 12.00, pe terenul II din complexul CS Muscel.