-4.1 C
Campulung Muscel
17/02/2025

O firmă din Curtea de Argeş, câştigătoarea unui contract de asfaltare la Godeni, de peste 86 de miliarde

Aproape de sfârşitul anului trecut, autorităţile de la Godeni au făcut public câştigătorul licitaţiei unui contract de peste 86 de miliarde de lei vechi. De altfel, aceasta va fi, cel mai probabil, lucrarea de greutate a finalului de mandat 2016-2020, cu susţinere din Programul Naţional de Dezvoltare Locală. La jumătatea toamnei, administraţia publică locală a organizat procedurile de desemnare a executantului lucrării de „Îmbunătăţire a infrastructurii de drumuri locale în comuna Godeni”. Contractul impunea adjudecatarului licitaţiei ca, pe lângă execuţia propriu-zisă a investiţiei, acesta să asigure serviciile de proiectare în faza de proiect tehnic şi detalii de execuţie. Şi anume „prestatorul va elabora, în patru exemplare originale, piese scrise (memorii tehnice, stabilirea categoriei de importanţă a drumului, grafic de prestare a lucrărilor, liste de cantităţi de lucrări, caiete de sarcini, etc.), piese desenate (plan de situaţie realizat pe baza ridicărilor topografice, profil longitudinal, profiluri transversale, detalii de execuţie, etc.); documentaţie de avize, conform certificatului de urbanism, şi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, în două exemplare originale.”

În ceea ce priveşte lucrarea propriu-zisă, aceasta se va derula pe o lungime de 9.625 metri, în sarcina constructorului intrând, fireşte, şi organizarea de şantier. „Zona de interes a obiectivului este reprezentată de: 

1.Satul Malu, cu o lungime totală, însumată, a străzilor de 1.557 metri; 

2.Satul Godeni, cu o lungime totală, însumată, a străzilor de 1.612 metri;

3.Satul Coteşti, cu o lungime totală, însumată, a străzilor de 2.327 metri; 

4.Satul Capu Piscului, cu o lungime totală, însumată a străzilor, de 4.129 m.

Pe 17 decembrie 2018, contractul a fost câştigat de SC CG Construcţii Drumuri Curtea de Argeş SRL, cu o ofertă de 8.671.463,30 lei. Satul Godeni figurează în acest proiect cu şase drumuri, satul Coteşti, cu cinci drumuri, Capu Piscului, cu şase drumuri, dintre care unul are o lungime mai mare, de aproape 1,5 kilometri, iar satul Malu, cu cinci drumuri.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!