12/06/2025

Bătrână degerată în stradă

 

Ştefania C., de 78 de ani, din Aninoasa, a ajuns, în stare gravă, la Spitalul Municipal Câmpulung, după ce a fost găsită degerată în stradă. Femeia are probleme psihice şi, deseori, pleacă de-acasă în direcţii necunoscute, punându-i pe jar pe membrii familiei, dar şi Poliţia.

Ultima plecare de-acasă, la sfârşitul săptămânii trecute, era să-i fie fatală bătrânei. După mai multe ore petrecute afară, în frig, timp în care a hoinărit aiurea prin sat, Ştefania a suferit degerături la membrele inferioare şi, la un moment dat, nu a mai putut să meargă. A căzut la marginea localităţii şi a fost găsită în final, mai mult moartă decât vie, de fiica sa, Ionelia Costache, care semnalase dispariţia bătrânei şi plecase în căutarea acesteia. 

„Nu e prima dată când pleacă de-acasă. Ştie şi Poliţia de ea. Pleacă şi nu spune. Are probleme de sănătate, uită ce mai face, nu ştie încotro merge şi o găsim rătăcită. Acum, am găsit-o pe jumătate îngheţată. Nu ştim ce să ne mai facem cu ea.”, spun cunoscuţii bătrânei. Ştefania C. a fost adusă cu o ambulanţă la spital, unde a fost diagnosticată cu hipotermie şi degerături severe la membrele inferioare. A primit îngrijiri medicale de urgenţă, după care a fost internată

 

 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!