2.1 C
Campulung Muscel
07/12/2024

La Bughea de Jos, reţeaua de apă, aproape 100%

Un alt proiect dezbătut de administraţia locală din comuna Bughea de Jos a fost cel care face referire la extinderea reţelei de apă potabilă de la bazinul de apă Mlăci – Monumentul Eroilor Mlăci – Băjenie – malul Bisericii – sediul Primăriei. Dacă acest proiect va fi finalizat, întreaga comună va beneficia de o reţea de apă potabilă în toate condiţiile. 

Dacă, în luna august, a demarat proiectul de investiţie la construcţia bazinului de apă potabilă din Mlăci, de 250 de metri cubi, în luna septembrie s-a întocmit proiectul extinderii reţelei de apă. Această extindere pare să continue, proiect discutat în şedinţa Consiliului Local din comuna Bughea de Jos. Noul proiect are o valoare de 457.477.87 de lei cu TVA, iar selectarea constructorului se face prin SICAP, în timp ce fondurile necesare pentru investiţie vor fi suportate din bugetul local de venituri şi cheltuieli. 

În devizul general pentru cheltuieli, proiectantul este SC Hidro Instal Water SRL, iar obiectivul va fi atins imediat după proiectare, studii prefezabilitate, fezabilitate, proceduri de achiziţie, asistenţă tehnică şi alte lucrări necesare. Toate acestea acoperă suma de 24.276.00 lei, iar construcţiile şi instalaţiile sunt trecute cu suma de 433.201.87 lei. 

În şedinţă, consilierii au dezbătut îndelung acest proiect, fiind discuţii pro şi contra. După ce edilul localităţii a adus explicaţiile necesare pe baza proiectului, consilierul Bogdan Coman a continuat discuţia: „Până la Primărie, conducta este nouă, dar de la Primărie mai departe cum este?”. Primarul i-a răspuns că se lucrează momentan la prima etapă, mai departe se va vedea ce se va mai face. Acelaşi consilier a întrebat dacă sunt făcute studii, că nu ar face faţă conducta actuală, iar primarul i-a răspuns că sunt edili care se ocupă de acest lucru şi că administrarea lucrării se va face de către Edilul CGA. 

La această discuţie, viceprimarul comunei, Bogdan Oancea, a intervenit şi a spus că „proiectul este bun, dar că se putea interveni şi pe uliţa Tănăseştilor şi de acolo să se intre pe Băjenie şi, de asemenea, investiţia nu va fi sustenabilă din punct de vedere financiar, deoarece Edilul CGA nu va accepta costurile la care se ridică cheltuiala cu furnizarea apei în acea zonă. Se vrea apă pe Băjenie cu conductă 125, dar Edilul CGA spune tot timpul că, în centrul comunei, conducta este colmatată”. Aici, edilul comunei i-a răspuns că, atunci când se cer bani pentru apă, judeţul va da, dar dacă se cer pentru asfalt, nu vor primi nimic pentru zona menţionată. 

„Când vor începe lucrările, propun să se ocolească monumentul, pentru ca oamenii să nu stea în noroi, acum, cu sărbătorile şi cu iarna şi mai bine să înceapă totul la primăvară.”, a intervenit consilierul Bogdan Coman.

Tot pe marginea acestui proiect, consilierul Gheorghe Sanda a spus că ar trebui să se investească banii şi în alte lucrări, iar consilierul Ion Eşanu a continuat: „Ar trebui făcută o listă cu priorităţi, că această lucrare nu este urgentă, dar este necesară.” 

Primarul Dorel Ion Tănăsescu le-a răspuns consilierilor, spunându-le că la anul se vor face asfaltări şi că este firesc să se bage apă înainte. 

Aici a intervenit şi consilierul Maria Toader: „Toate aceste discuţii sunt generate de faptul că 95% din populaţie are apă şi, prin urmare, asfaltul ar fi mai important pe moment. De asemenea, propun să se încerce obţinerea de fonduri, iar banii din buget să se îndrepte către asfaltare.” Răspunsul i-a fost dat de vicele Bogdan Oancea, care i-a menţionat consilierei că  primarul se axează mai mult pe atragerea de fonduri, prin urmare poate încerca şi prin PNDL 3 execuţia lucrărilor de canalizare, însă consilierul Ionuţ Poştoacă a intervenit spunând că PNDL 3 poate fi accesat, probabil, în anul 2023.

Cu toate discuţiile, proiectul a trecut de votul celor 13 consilieri locali, urmând ca procedurile să se desfăşoare conform proiectantului. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!