6.7 C
Campulung Muscel
23/01/2025

Director al Băncii Cooperatiste „Piatra Craiului” şi consilier local PSD la Rucăr, Mircea Avram a încetat din viaţă

Mircea Avram, directorul Băncii Cooperatiste „Piatra Craiului” Câmpulung şi consilier local PSD la Rucăr, s-a stins din viaţă în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 68 de ani. 

Deşi se simţea bine şi nu dădea niciun semn de boală, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni rucăreni, Mircea Avram, a părăsit fulgerător această lume, în urma unui infarct.

Fost preşedinte al PSD Rucăr, fost viceprimar al localităţii, „Mircea Avram a căutat întotdeauna să împace pe toată lumea şi niciodată nu-şi pierdea zâmbetul de pe buze, chiar dacă era copleşit de probleme”, este părerea mai multor rucăreni.

„Trista veste că astăzi (n.r. 26 decembrie), în zi de mare sărbătoare ortodoxă, a plecat spre nefiinţă colegul şi prietenul nostru, Mircea Avram, ne-a zbuciumat sufletele pentru totdeauna. Dumnezeu să-l primească în împărăţia cerurilor!”, a transmis pe Facebook primarul Ionel Dulamă. „Dragi prieteni, nu de mult timp am primit o veste tristă. Mircea Avram, un om pe care-l cunosc de peste 20 de ani, a încetat din viaţă. Pesedist vechi, implicat, de fiecare dată, ne făcea mare plăcere să ne revedem. Amintire vie, domnule Mircea Avram! Sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să vă aşeze între cei drepţi!”, a transmis deputatul Simona Bucura Oprescu.

Slujba de înmormântare a fost oficiată pe 28 decembrie 2018, la Biserica Joseni, iar înhumarea a avut loc chiar în curtea locaşului de cult.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!