La sfârşitul lunii noiembrie, Consiliul Local Câmpulung a luat hotărârea de a prelungi, cu doi ani, termenul de valabilitate al contractelor de închiriere pentru terenurile statului, ocupate de garaje, grădini şi căi de acces. Până acum, prelungirea se acorda pentru un an, dar pe motiv că ajung la epuizare conţopiştii Primăriei, înnoind aproape 900 de contracte anual, Executivul şi Legislativul s-au pus de acord să le uşureze sarcinile, concomitent cu mărirea lefurilor. Actul adiţional va conţine obligatoriu clauze de reziliere înainte de termen, clauze pe care autorităţile nu se grăbesc să le aplice, deşi, în mod cert, parcările de reşedinţă nu sunt suficient de cuprinzătoare pentru toate maşinile din zona deservită. Mai cu seamă că nu este corect să ţii pe loc garajul care ocupă două-trei locuri de parcare, în timp ce o familie să fie limitată la o singură parcelă, în condiţiile în care posedă autoturism şi soţul, şi soţia. Îngrijorarea cetăţenilor este că nu vor reuşi să prindă nici acel unic loc de apartament, fiind convinşi că vor avea prioritate cei care au câştigat bunăvoinţa funcţionarilor statului, conform obiceiului. Primăria are numărate şi, prin urmare, taxate 866 de garaje, însă pe lângă acestea mai sunt şandramale din aceeaşi categorie, umplute cu de toate, pe care slujbaşii publici se fac că nu le văd. În schimb, terenurile ocupate de grădini şi căi de acces sunt în număr de 22.
Primarul afirmă în continuare că, acolo unde parcarea blocului nu este suficient de încăpătoare, demolează garajele
Chiar dacă proprietarii de garaje au câştigat un răgaz de doi ani, Liviu Ţâroiu continuă să-i dea înainte că înnoirea contractului nu-i conferă titularului siguranţa că magherniţa îi rămâne în picioare până în 2020. Altfel spus, „utilitatea publică” i-o poate „zbura” oricând de pe domeniul public, în caz că loturile demarcate şi numerotate nu ajung pentru toată lumea dintr-un bloc sau blocuri deservite de o parcare de reşedinţă. Cum Primăria a rămas foarte mult în urmă cu operaţiunea de amenajare a suprafeţelor de pe urma cărora se pregăteşte să încaseze bani de la anul, nu s-au urnit de pe loc decât garajele demontate din proprie iniţiativă de deţinătorii lor. Numai că buna credinţă manifestată de cei patru-cinci câmpulungeni, care au înţeles că e pe sfârşite era coşmeliilor din tablă, n-a fost răsplătită pe măsură de autorităţi, în sensul de a le oferi garanţia că nu se atinge nimeni de terenurile de pe care au fost ridicate. În numele acestora, ca vecin al oamenilor care au înţeles că trebuie să renunţe la garaje, ca să aibă toată lumea loc în parcare, a luat cuvântul, la şedinţa Consiliului Local din 29 noiembrie 2018, consilierul Cristi Creţu. Intenţia acestuia a fost de a smulge asigurări de la primar că cetăţenilor respectivi le vor fi încheiate contractele de atribuire cu întâietate.
„La noi în cartier, oamenii au crezut că lucrurile vor sta exact cum s-a spus. Nu au stat aşa şi au trecut mai mult de şase luni de când am vorbit acest lucru. Se întreabă ei: de ce am fost noi fraierii aceia care să demarăm acţiunea de demolare a garajelor? Pentru ce am făcut asta? Nu s-a făcut absolut nimic în zona respectivă.”, a reclamat Cristi Creţu, care i-a produs o totală uimire primarului: „Cum nu s-a făcut? Am asfaltat şi am amenajat. Numai că nu sunt marcate, ca să le dăm în primire.” „Eu vorbesc de cartierul meu, unde acest lucru nu s-a făcut deloc. Nu puteţi să spuneţi că s-a făcut, că nu s-a făcut nimic. Oamenii doar şi-au dărâmat garajele. Acum, ne puneţi în discuţie să le prelungim din nou. Ei de ce nu puteau să rămână în continuare cu garajele?”, a continuat dialogul liberalul, care inflamează un subiect şi aşa inflamat, pe fondul dezorganizării care caracterizează activitatea Primăriei.
Acum, primarul ce să mai zică? „Le amenajăm parcările şi le dăm parcările, aşa cum am stabilit. Domnul viceprimar îşi ia responsabilitatea că vor primi sigur.”, a pasat sarcina Liviu Ţâroiu către Mărgărin Blidaru, care are un şef nou şi energic la ADP, pe care să se bazeze. Numai că, odată instalată iarna, mare lucru nu se mai poate face. Oricum, cei cinci care au dat curs apelului lui Ţâroiu de a-şi demola garajele sunt asiguraţi că nu vor rămâne fără loc de parcare. În ciuda zorului furibund al Primăriei, care i-a băgat în trepidaţii pe câmpulungeni, din aprilie, până în iunie, să depună cereri pentru parcări, nu s-a făcut nicio repartizare, în nicio zonă, nici măcar în puţinele în care parcelele au fost delimitate. Mai puţin marcate şi cu număr.
Cei cinci cu garajele desfiinţate de bună voie nu rămân singurii cărora li se aplică măsura neplăcută, cu scopul lărgirii spaţiului, care sigur nu va ajunge împărţirii tuturor posesorilor de maşini, dacă vor fi menţinute construcţiile metalice, care numai provizorii nu sunt. „Susţin în continuare teoria ca, acolo unde considerăm că este necesar să demolăm garajele, ca să creăm un număr mai mare de locuri de parcare, prin contract se stipulează că, în situaţia în care utilitatea domeniului public o impune, putem întrerupe contractul. Am şi făcut.”, precizează Liviu Ţâroiu, care n-a prea făcut el, ci oamenii au făcut. Adică au înţeles că nu vor scăpa nedemolaţi, prin urmare, s-au conformat, ca să fie în capul listei de repartiţii de parcări.
„Celor care au preluat locuinţe, împreună cu garaje, le-am spus că este posibil ca aceste garaje să se demoleze”
Ce se mai aude despre parcările taxate? Mai nimic, deşi 2018 era primul an în care autorităţile îşi propuseseră să încaseze taxa de 80 de lei pentru ocuparea domeniului public de către maşinile câmpulungenilor. După şase luni de la încheierea campaniei de strângere de cereri, prin Primărie şi prin asociaţiile de proprietari, nimeni n-a primit niciun loc, pentru care să plătească. Din cauza numărului mic de solicitări depuse în perioada anunţată, termenul de primire a dosarelor s-a prelungit, nu se ştie până când. Probabil, până când administraţia locală va avea toate zonele puse la punct şi va începe împărţirea. Deocamdată, n-are ce să împartă, neavând, conform spuselor primarului, decât 200 de parcări trasate, dar nu numerotate. „Din păcate, atunci când ne împiedicăm de o maşină-două, care nu pot fi ridicate, ne mutăm în altă parte. Au întârziat cu partea de marcaje şi tot ce a ţinut de ADP. Într-adevăr, este o întârziere clară, dar continuăm.”, spunea şeful Executivului.
Din nou, Liviu Ţâroiu primeşte recomandarea, de la data aceasta, de la fostul său profesor Constantin Staicu, de a verifica câte garaje au maşini în interior şi câte sunt vopsitorii, ateliere de reparat maşini, magazii ori depozite de lemne. „Acum trebuia să fim la 300-400 de locuri amenajate, numerotate, repartizate. Ne-am încetinit. E vina noastră că n-am fost organizaţi. Când ne apropiem de fiecare zonă, vom analiza pe fiecare în parte, care sunt garaje, care nu sunt garaje, care se vor demola, care nu se vor demola.”, a continuat explicaţiile conducătorul Câmpulungului.
Tot Staicu a atras atenţia în privinţa cumpărătorilor de apartamente, cu garaj la pachet, dar şi a celor care cumpără doar garajul, deşi locuiesc la distanţă de zona respectivă. „Celor care ne-au consultat le-am transmis că nu este recomandat să-şi cumpere garaj. Şi le transmitem în continuare cetăţenilor. Celor care au preluat locuinţe şi au avut şi garaj le-am spus, ca să ştie, că este posibil ca aceste garaje să se demoleze în timp, dacă utilitatea publică o impune.”, a încheiat Liviu Ţâroiu subiectul rămas în aer la sfârşitul anului. Poate, la anul, să recupereze timpul pierdut din cauza lentorii ADP-ului, motivul care l-a determinat pe primar să-l înlăture pe Liviu Popescu de la conducere.