Doi indivizi din Banat au furat un automat de cafea din faţa unui magazin din Câmpulung, pe strada Ion Mihalache! S-a întâmplat la începutul lunii iulie. T.C.E., de 31 de ani, din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, şi G.D.A., de 25 de ani, din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, erau cu o dubiţă, în tranzit, prin Câmpulung. S-au dus la automatul de cafea, amplasat în faţa unităţii, şi după ce l-au deconectat de la reţeaua de apă şi electricitate, l-au urcat în autovehicul şi au demarat. Maşina a fost surprinsă de camerele de supraveghere situate în apropiere şi, astfel, oamenii legii au ajuns la hoţi. Pentru probarea activităţii infracţionale, luni, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare la locuinţele a două persoane şi la sediul unei societăţi comerciale din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, acolo a fost găsit automatul de cafea, depozitat într-o magazie. La audieri, cei doi hoţi au spus că au crezut că vor găsi bani mulţi în aparat. Automatul, în valoare de aproximativ 21.000 de lei, a fost recuperat şi predat persoanei vătămate. Cercetările continuă, cu suspecţii în stare de libertate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.