18/03/2025

De Ziua Naţională, avansări la Pompieri, Jandarmi şi Poliţie

 

De 1 Decembrie, în trei dintre instituţiile subordonate MAI din Argeş, respectiv Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, au avut loc avansări în grad. Astfel, au trecut în gradul superior mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri din cadrul structurilor amintite, fiind organizate festivităţi.

Joi, 29 noiembrie, la sediul IPJ Argeş a avut loc şedinţa aniversară prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. În cadrul festivităţii, inspectorul şef Tudorel Pieleanu a dat citire mesajului inspectorului general al Poliţiei Române. Tot joi, şeful Inspectoratului a aprobat avansarea în gradul profesional următor, la îndeplinirea stagiului minim, a 15 ofiţeri şi 15 agenţi de poliţie. O ceremonie similară a avut loc şi la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş. Au fost avansaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad, un ofiţer, în persoana colonelului Cezar Toma, care a fost împuternicit inspector şef o perioadă scurtă de timp, şi 9 subofiţeri, dintre care doi la gradul de plutonier adjutant şef, şase la gradul de plutonier adjutant şi unul la gradul de plutonier. Ca în fiecare an, cadrele militare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Urgenţă Argeş care s-au remarcat prin profesionalismul cu care şi-au executat misiunile au fost avansate în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. Este vorba de locotenent colonelul Florin Horeboiu, de la Compartimentul Tehnic, din cadrul Serviciului Logistic, şi cinci subofiţeri. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!