Pentru a afla ce se mai întâmplă pe fosta platformă ARO, în depozitul de deşeuri al moldoveanului Vasile Tofan, Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” a reluat corespondenţa cu instituţiile din judeţ cu atribuţii în domeniu, Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu Argeş. Surprinzător, comunicarea din partea Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Argeş nu conţine nicio noutate faţă de precedentul răspuns, care se oprea cu noutăţile la perioada ianuarie-martie 2018, în care fusese evacuată o cantitate de deşeuri de doar 71,88 tone. De atunci, însă, nici patronul de la Global Eco Center n-a mai făcut nicio comunicare, dar nici autorităţile nu l-au mai controlat. Nici măcar să verifice dacă moldoveanul a îndeplinit una dintre obligaţiile impuse de angajaţii Gărzii de Mediu pe la începutul anului. Şi anume să repare plasele de sârmă care împrejmuiesc spaţiul de depozitare a deşeurilor şi să acopere cu material izolant, care să apere de ploi zonele cu probleme, în urma incendiului de acum cinci ani.
A.S.C.M. a solicitat din nou informaţii instituţiilor de mediu din judeţ
La sfârşitul lunii octombrie, Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul” a ţinut să-şi împrospăteze informaţiile despre cantitatea de deşeuri aflate încă în hala de la intrarea principală a fostei Uzine ARO, scop în care le-a scris din nou celor două instituţii abilitate. În scurt timp de la expedierea solicitării scrise către Garda de Mediu Argeş şi Agenţia de Mediu Argeş, A.S.C.M. a primit răspunsul din partea directorului Alexandru Mihai Vâjan, care, la un moment dat, a transmis un punct de vedere şi din partea colegei de la APM Argeş, Cristiana Elena Surdu. Vom prezenta în continuare adresa expediată Gărzii de Mediu, cu precizarea că şi celeilalte instituţii i s-a cerut o informare asemănătoare, raportată la prerogativele sale faţă de situaţia de la Câmpulung.
Către Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General
Serviciul Comisariatul Judeţean Argeş
În atenţia domnului comisar şef
Alexandru Mihai VÂJAN
Stimate domnule director,
Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”, din municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, constituită din 91 de reprezentanţi ai societăţii civile din majoritatea domeniilor de activitate la nivelul comunităţii locale şi nu numai, printre care se află personalităţi a căror activitate şi reputaţie profesională se bucură de recunoaştere la nivel naţional şi chiar internaţional, vi se adresează respectuos, cu o solicitare de informaţii în temeiul Legii nr.544/2001, privind Liberul acces la informaţiile de interes public.
-Vă rugăm să ne comunicaţi ce obligaţii impuse de instituţia pe care o conduceţi a avut de îndeplinit, în anul 2018, firma Global Eco Center, din Iaşi, deţinătoarea depozitului de deşeuri periculoase din incinta fostei platforme ARO, proprietatea companiei Landmark Management SRL Bucureşti. Precizaţi, vă rugăm, pe fiecare obligaţie în parte, dacă a fost îndeplinită sau nu şi stadiul îndeplinirii ei.
Am reţinut din răspunsul transmis Asociaţiei noastre de către instituţia pe care o conduceţi, nr.1959/CJ/26.06.2018, că reprezentanţii GNM – SCJ Argeş au efectuat un control la depozitul de deşeuri în data de 18 ianuarie 2018, pentru a verifica modul în care s-au realizat măsurile dispuse la data de 18.05.2017, ocazie cu care i s-au impus alte obligaţii firmei Global Eco Center. Pentru una dintre acestea, termenul fixat iniţial, 15 februarie 2018, a fost prelungit cu o lună. Vă rugăm să ne comunicaţi dacă Global Eco Center, care a beneficiat de înţelegere din partea instituţiei, s-a conformat măsurii de „refacere a împrejmuirii spaţiului de depozitare a deşeurilor, prin repararea plaselor de sârmă şi acoperirea cu material izolant pentru protecţia împotriva intemperiilor a zonelor ce pot fi afectate de acestea (folie plastic, prelată).”
La acel moment, ne-aţi comunicat că Garda de Mediu Argeş are în plan, în perioada următoare, şi alte acţiuni de inspecţie şi control pe amplasament. Vă rugăm, precizaţi dacă acestea au avut loc şi ce aţi constatat în timpul lor, ce măsuri şi eventuale sancţiuni s-au dispus.
-Ne interesează, totodată, dacă instituţia dumneavoastră monitorizează maniera de respectare a graficului stabilit între APM Argeş şi Global Eco Center privind degajarea halei nesecurizate de cantităţile de deşeuri stocate pe amplasament. Potrivit răspunsului anterior oferit Asociaţiei noastre, pentru perioada ianuarie-martie 2018, Global Eco Center a raportat o cantitate de 71,88 tone de deşeuri expediate pentru eliminare/valorificare şi că în stoc există o cantitate totală de 1.656,28 tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase. Însă ne dorim să aflăm cum a decurs acţiunea de evacuare a deşeurilor şi după acest moment. De asemenea, ce măsuri s-au dispus în situaţia nerespectării angajamentelor asumate de Global Eco Center?
-Ce cantitate de deşeuri mai există în prezent la Câmpulung, în hala degradată, din care se evaporă şi se scurg în timpul precipitaţiilor reziduurile care au corodat recipientele?
-Cine are atribuţii de monitorizare a calităţii apei, aerului şi solului, dată fiind vecinătatea formată din locuinţele cetăţenilor şi fabrica Nobel Automotive, unde lucrează în jur de 500 de persoane?
-Ce strategie au autorităţile de mediu – dacă există una – privind eliminarea acestei surse de poluare certă de pe teritoriul municipiului Câmpulung?”
Deşi l-a pus pe Tofan să acopere cu material izolant hala, Garda de Mediu nu l-a mai controlat să vadă dacă s-a achitat de sarcină
Ultimele informaţii deţinute de Garda de Mediu, după cum aflăm din răspunsul acestei instituţii, sunt din luna aprilie a acestui an, când Global Eco Center a transmis către Prefectură şi cele două structuri de mediu situaţia gestiunii deşeurilor aflate pe proprietatea companiei Landmark Management. La acel moment, existau pe amplasament, conform susţinerilor patronului Vasile Tofan, 1.656,28 tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase. Iar cantitatea scoasă de pe fosta platformă ARO în primele trei luni ale anului s-a limitat la 71,88 tone. Informaţii pe care A.S.C.M. le-a primit la precedenta solicitare pe acest subiect. Aşadar, din primăvară, până la finalul toamnei, nu s-a schimbat nimic. Garda de Mediu n-a fost în măsură să comunice ceva nou şi pentru că n-a mai întreprins niciun control în 2018, în afara celui din 18 ianuarie, despre care a fost informată A.S.C.M. cu ocazia anterioarei comunicări a Gărzii de Mediu.
În ianuarie, reprezentanţii instituţiei i-au impus lui Tofan două obligaţii. Prima: să asigure în permanenţă securitatea spaţiilor de depozitare a deşeurilor, în vederea evitării accesului persoanelor neautorizate. A doua, care trebuia pusă în practică până pe 15 februarie 2018: să refacă împrejmuirea spaţiului de depozitare a deşeurilor. Adică să repare plasele de sârmă şi să acopere cu material izolant, care să protejeze împotriva intemperiilor zonele care pot fi afectate de ploi (folie de plastic, prelată). Moldoveanul a cerut un răgaz de o lună, până pe 15 martie 2018, ca să întreprindă reparaţiile cu pricina, cerere acceptată de Garda de Mediu. Care în acest răstimp nu şi-a mai trimis oamenii la Câmpulung, ca să vadă dacă Tofan a reparat ceva ori ba.
Aşa cum A.S.C.M. a fost anunţată şi în luna iunie, „GNM SCJ Argeş va efectua, în perioada următoare, un control pe amplasamentul SC Landmark Management SRL, în vederea verificării modului de evacuare a deşeurilor de pe amplasament de către Global Eco Center.” „La momentul actual – mai scrie comisarul şef Alexandru Mihai Vâjan -, GNM SCJ Argeş şi APM Argeş nu deţin raportări ale SC Global Eco Center SRL Iaşi privind situaţia gestiunii deşeurilor aflate sau evacuate de pe amplasament în perioada 31 martie 2018 – prezent.”
Cât despre supravegherea poluării din zonă, şeful Gărzii de Mediu Argeş precizează că este obligaţia companiei Landmark Management să monitorizeze semestrial emisiile de apă la evacuarea în canalizarea orăşenească, calitatea pânzei de apă freatică şi a apelor pluviale. Asta pentru că depozitul este pe proprietatea sa, iar contractul de închiriere cu afaceristul de la Iaşi a expirat.